Întrucât Biserica prăznuiește astăzi mutarea la cele veșnice a Apostolului Iubirii, cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul și Teologul, avem un motiv duhovnicesc să medităm profund la ceva care în primul rând ne lipsește foarte mult și în acelaș timp ne este de mare folos spre mântuire. Și anume, să medităm asupra iubirii adevărate care o cere Dumnezeu de la noi.
Astăzi trăim vremurile proorocite, când iubirea multora s-a răcit, când pofta trupului şi pofta ochilor se satură pe față fără vreo rușine, iar trufia vieţii (1 Ioan 2, 16) este „coloana vertebrală” a omului modern. Deși credem că ne-am îmbogățit și de nimic nu avem nevoie (Apocalipsa 3, 17), deși facem caz de adevăr și de toate cele sfinte și le predicăm cu ușurintă, moralizându-i pe ceilalți, tocmai acum suntem mai săraci, mai orbi și mai goi ca nicicînd: deși ne merge numele că trăim, suntem morți (Apocalipsa 3, 1), fiindcă iubirea noastră s-a împuținat, sau şi mai rău a dispărut.
De la Sfântul Apostol Ioan mai învățăm ce înseamnă să ai, deopotrivă, inimă de ucenic credincios și ascultător, de fiu adevărat și devotat, dar și inimă de părinte jertfelnic.
Cui altcuiva putea Cel-mai-înainte-de-veci să-i încredințeze tainele cele mai presus de fire ale Revelației tulburătoare a sfârșitului acestei lumi (cartea Apocalipsei), dacă nu celui mai curat și mai iubitor dintre „prietenii” Săi.
Fericitul Ieronim istorisește că la sfârșitul trecerii sale pământești, pe când apostolul Ioan era bătrân și slăbit, nemaiputând vorbi decât cu mare greutate, spunea doar atât: „Copilașilor, iubiți-vă unii pe alții!“. Întrebat de ucenici de ce repetă la nesfârșit aceasta, Sfântul Ioan le-a răspuns: „Aceasta este porunca Domnului și, dacă o păstrați, este de ajuns spre mântuire”.
Acest ucenic, ca nimeni altul, întărește în toate scrierile sale porunca iubirii. Porunca pe care însuși o trăia și o respira cu toată ființa lui, devenind el însuși „iubire după asemănarea chipului Iubirii”, dela inima Căruia a sorbit Duhul, şi la picioarele Crucii stând a învățat pătimirea.
Sfântul Ioan de ne mai învaţă că „datori suntem să ne iubim unul pe altul” (1 Ioan 4, 11) și „să ne punem sufletele pentru frați” (1 Ioan 3, 16). Așa cum am menționat, în vremurile noastre lipsește dragostea cea vie și personală. Iar în locul acesteia se „propovăduiește” cu insistență o fățarnică frățietate universală, diluata, demagogică și fără consistență duhovnicească şi fără substratul iubirii mântuitoare. De aceea e bine să luăm aminte la următoarea atenţionare, care de peste veacuri ne-o rosteşte Sfântul Ioan: „Copii, este ceasul din urmă” (1 Ioan 2, 18) și „mulți amăgitori au ieșit în lume” (2 Ioan 1,7). Să nu „modernizăm” moștenirea curată lăsata noua de Sfinții Părinți, potrivindu-ne cu acest veac, ci să deosebim care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit (Romani 12, 2).
Porunca dumnezeiască a iubirii ne cere „să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul”. (1 Ioan, 3, 18). Or, azi se practica cu sârg o nerușinată lăudăroșenie a celor cărora li se pare că iubesc cu multă ușurință, numai pentru că știu să împletească vorbe meșteșugite, frumoase și dulci sau pentru că fac niște gesturi „de ochii lumii”. Iubirea „cu vorba” și iubirea „virtuală” sunt foarte la modă, dar nu această iubire ne este de folos și nu această iubire o cere de la noi Hristos.
Mulți cred, fără să-și dea seama, că dacă Sfântul Ioan a spus că „Dumnezeu este Iubire”, asta ar însemna și că orice numesc ei „iubire” este totuna cu Dumnezeu. Da, Dumnezeu este Iubire, dar ca să înțelegem iubirea lui Dumnezeu trebuie să pătrundem Duhul iubirii Sale, iar nu să facem din iubirea noastra psihologică, firească și „umanistă” idol. Iubirea poruncită nouă de Hristos și propovăduită de Apostolul Ioan nu este aceeași cu „toleranța”, „caritatea” și „filantropia” de care astăzi omenirea secularizată face atâta caz, după cum nu este aceeași nici cu exaltarea sau înfierbântarea emoțională sau cu slăbiciunea sentimentală, a anumitor personalități.
Apostolul și Teologul Iubirii, Ioan Evanghelistul, ne învață încă ceva foarte limpede și de luat aminte: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (Ioan 2, 15).
Să-l rugăm dar pe Aposolul Iubirii, să ne întărească și pe drumul vieții duhovnicești, în orice împrejurare și în orce situați ne-am nimeri, să arătăm adevărat iubire, ca și el, față de Dumnezeu, care ne-a iubit și ne iubește încă nemărginit, dar și față de aproapele nostru, indiferent de faptul că e bun sau rău. Căci așa cum spunea cuviosul Paisie Aghioritul: ,,Numai iubind, avem șansa fă fim iubiți de Dumnezeu, atât în veacul acesta, cât și în cel viitor”.
Prot. Ștefan Rîmbu
