Astăzi e mare sărbătoare, este un praznic împărătesc, pentru că Hristos este adus la Templului, după rânduiala Vechiului Testament. Îl vedem dus la pe Hristos la Templu, pentru că aşa era rânduiala: primul născut de parte bărbătească să fie adus la Templu şi închinat Domnului.
Şi aici la Templu se întâmplă o minune. Mai întâi trebuie să-l vedem pe Dreptul Simeon. În Vechiul Testament, în trecut, în istoria poporului evreu, ei ţineau foarte mult la Legea Vechiului Testament. Adică trebuia acest text al Sfintei Scripturi să fie foarte cunoscut. Şi pentru că în vremea Domnului Iisus Hristos, şi înainte, şi evreii si ceilalţi au început să mai uite din limba lor, şi o limbă de circulație internaţională – cum e engleza azi, dacă vreţi – în vremea aceea era limba greacă. Şi nu înţelegeau prea mulţi ce scria în Vechiul Testament. Şi de aceea s-au hotărât 70 de bătrâni să traducă Vechiul Testament, Legea lui Moise, din limba ebraică în limba greacă. Si această traducere s-a numit Septuaginta – de la cei 70, de acolo vine numele. Deci 70 de bătrâni s-au apucat să traducă. Şi şi-au împărţit textul Sfintei Scripturi. Şi Dreptul Simeon era unul dintre cei 70 de bătrâni care traduceau, iar el a avut de tradus pe Proorocul Isaia. Şi, când a ajuns la Isaia, cap. 7, scria în felul următor: „Iată, fecioara va lua în pântece și va naşte Fiu şi se va chema numele Lui Emanuel”.
Iar Simeon a zis: “Nu se poate… Cum fecioară să ia în pântece? Că dacă ia în pântece nu mai e fecioară.” Şi a tăiat şi a scris acolo, în loc de fecioară, „femeia tânără”. Şi s-a dus la culcare, obosit, noaptea, după frământări şi gânduri, că se frământa şi încerca să-şi dea seama cum e bine să traducă, doar era Legea lui Dumnezeu, ei nu se jucau cu cuvântul Domnului. Şi, când se trezeşte dimineaţa, se uită pe foaia lui şi a văzut că „femeia tânără” era şters şi în locul acela era scris fecioara. Şi s-a mirat şi se întreba cine o fi şters cât timp a dormit el. Mai târziu, un înger al Domnului i s-a arătat și i-a spus: „Simeon, pentru că n-ai crezut, tu n-o să mai mori, o să vrei să mori şi n-o să mai mori până când o să-L vezi pe Pruncul Acesta care Se va naşte din fecioară”.
Simeon bătrân fiind îşi dorea moartea, toţi ceilalţi prieteni şi colegi de-ai lui, de o vârstă cu el, mureau, nu mai puteau de bătrâneţe, nu mai puteau de oboseală, dar Simeon nu mai murea. Şi toată ziua era la Templu și aştepta, în fiecare zi, în fiecare zi el se ducea la Templu şi aştepta să-L vadă pe Mesia, pe Pruncul Iisus Hristos. Şi, într-o zi, apar la Templu Maica Domnului cu Iosif. Şi Duhul lui Dumnezeu îi spune să se ducă la Templu, iar el se duce şi, când Îl vede pe Prunc, Îl ia în braţe, plin de emoţie, Îl ia în braţe și spune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace. Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”
Dar haideţi să ne gândim acum: cum Îl întâmpinăm noi pe Domnului Iisus Hristos? Suntem noi ca şi bătrânul Simeon sau ca Proorociţa Ana, care în fiecare zi veneau să-L caute pe Domnul Hristos? Nu suntem! Că şi duminica ni-e lene uneori! Şi în sărbători parcă ne e greu să mergem să-L întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Dar acum băgaţi de seamă: toţi Îl vom întâmpina o dată! Pentru cine-L va întâmpina aici, de bunăvoie, dăruindu-I Lui viaţa, cealaltă întâmpinare va fi foarte uşoară. Dar cine nu L-a întâmpinat cu viaţa lui, cu inima lui, acela se va înspăimânta când va veni, pentru că întâmpinarea aceea va fi înfricoşătoare. De aceea zicea Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Întâmpinaţi-L cu inima voastră! Veniţi la Templu, tineri şi bătrâni, pentru că-i aveţi pe Dreptul Simeon şi pe Proorociţa Ana în faţa ochilor, că nu-i prea greu şi prea obositor să veniţi aici să-L întâmpinaţi pe Hristos”.
Haideţi, dragii mei, să luăm exemplu de la aceşti doi oameni mari, Simeon şi Ana, şi să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne învrednicească să ţinem pe braţele inimii noastre, plini de cutremur dar şi plini de dragoste şi de nădejde, pe Hristos Domnul, ca ținândul în inimile noastre, să ne țină și El viața în mâna Sa proniatoare de a nu cădea în hăul deznădejdii și al păcatelor pierzătoare de suflet.
Pr. Claudiu MELEAN
