Iubirea de stăpânire este trufie, mândrie, sete de putere, aspiraţia de a domina, iubirea pentru orice lucru care dă putere. Iubirea de stăpânire este rezultatul celor două patimi anterioare: a trândăviei şi a grijii de multe, întrucât oamenii trândavi şi iscoditori doresc să-şi ascundă lipsurile şi golurile interioare prin puterea pe care o dobândesc aflându-se într-o poziţie înaltă.
Cei cărora le este sete de putere sunt bolnavi sufleteşte. Suferă de complexul de inferioritate. Au în ei o rană, pe care nu vor s-o vadă. Pe de o parte aspiră la putere, pentru a se convinge pe ei că sunt cineva. Megalomania pe care o are cineva în mintea lui, crezând că va salva lumea sau că va aduce schimbări mari şi radicale, sau că va contribui în mod unic şi irepetabil la binele omenirii, este aproape mereu o mască ce ascunde patima iubirii de putere şi stăpânire.
Neplăcut este faptul că, dorim şi căutăm puterea şi stăpânirea și-i invidiem pe cei care au acestea, iar sfinţenia foarte puţin este astăzi invidiată și căutată. Invidiem și căutăm doar lucrurile lumeşti care ne fac în cele din urmă mici şi neînsemnaţi. Și foarte corect a zis cineva: iubirea de slavă deşartă cuprinde mai uşor sufletele mici decât pe cele mari, că și focul arde mai ușor paiele uşor decât lemnele.
Macarie, Episcop de Hristoupolis
Doamne și Stapânul vieții mele…
Editura Egumenița, Galați, 2017
