Rugăciunea este hrana duhovnicească. Hrana trupească n-are aproape nici un gust atunci când mâncăm în mare grabă: și hrana duhovnicească își pierde gustul pentru sufletul nostru atunci când rostim cuvintele rugăciunii în mare grabă, ca să terminăm mai repede – aceasta chiar naște amărăciune în inima noastră.
Ca să simtă gustul trupesc, limba descompune hrana în principiile componente: ca să simtă gustul duhovnicesc, sufletul descompune rugăciunea (sau lectura duhovniceasca) în principiile ei, adică în cuvinte sau idei.
Gustul duhovnicesc stă în simțirea vie a adevărului a ceea ce rostești sau citești. Așadar, fără „descompunerea” rugăciunii, fără „asimilarea” ei de către inimă, nu poți afla dulceața în rugăciune, așa încât nici cea mai mișcătoare rugăciune nu are pentru noi aproape nici o valoare dacă nu a fost simțită de către inimă.
Sfântul Ioan de Kronstadt,
Cunoașterea de Dumnezeu și cunoașterea de sine
