Iubiţi întru Hristos frați și surori,
În perioada Sfântului și Marelui Post, rugăciunea Cuviosului Efrem Sirul „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, se rostește de mai multe ori în cadrul slujbelor bisericești, dar și în practica de rugăciune a fiecărui creştin. Fără îndoială că atunci când Sfânta Biserică a așezat această rugăciune în cultul ei a avut în vedere marea bogăție de cugetări și simțăminte folositoare pentru nevoile noastre duhovnicești ce se cuprind în ea.
De la început trebuie să spunem că această rugăciune, Cuviosul Efrem a scris-o după mulți ani de pustnicie, nevoință, post și rugăciune, ajungând după duh și fapte „înger în trup”, numărat fiind printre marii sihaștri și apărători ai credinței, împodobind vechea Biserică creștină, prin toate aceste caracteristici ce-i sunt pe merit atribuite. Astfel, vedem că această rugăciune a izvorât dintr-o minte luminată și-o inimă purificată, plină de focul dragostei către Dumnezeu și aproapele. Chiar dacă este scurtă ca și conținut, prin această rugăciune ne sunt înșiruite cele mai mari virtuți care trebuie să împodobească sufletul creștin permanent, dar mai ales în perioada Postului Mare.
Din primele cuvinte ale rugăciunii „Doamne și Stăpânul vieții mele…” suntem chemați spre smerenie și supunere duhovnicească, recunoscând că Dumnezeu ne este Stăpân, subînțelegându-se că noi suntem robi ai Lui. Tocmai de aceea și îngenunchem în timpul acestei rugăciuni de trei ori, arătând că suntem cinstitori, dar și slujitori ai Sfintei Treimi. Deci în fața lui Dumnezeu, pentru a cere și a dobândi ceva trebuie să vii cu smerenie și supunere. Căci numai după aceasta Sfântul Efrem începe a cere de la Dumnezeu ca „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert” să nu i-l dea, deoarece atât de mult ce se temea cuviosul părinte de păcate și de vătămarea acestora. Noi rostind aceste cuvinte, trebuie să ne rugăm fierbinte ca să fim curățiți de aceste patimi – trândăvia, griji lumești, lăcomia, grăirea în deșert, etc. – ca să putem avea nădejdea că ce vom cere mai apoi, să aibă unde se sălășlui. Căci darurile de la Dumnezeu, ne spune tot Cuviosul Efrem, într-o altă scriere, se sălășluiesc numai într-o inimă curată și un suflet luminat de pocăință.
Aș vrea aici să fac doar o precizare, să nu credeți că întâmplător Cuviosul Efrem se roagă să fie izbăvit de duhul trândăviei, putea să enumere întâi altă patimă și duh al răutății. Dar prin aceasta ne arată că cel mai primejdios în calea nevoinței, nu doar în perioada Sfântului Post, dar și-n afara lui, este duhul trândăviei, care îi stăpânește pe foarte mulți. Din trândăvie sau lene, omul nu se roagă, nu face metanii, nu merge la biserică, nu vizitează un bolnav, nu ajută un amărât, etc. Căci izbăvit fiind de trândăvie, omul, va putea săvârși cu râvnă faptele cele bune și va împlini cu dragoste sfintele porunci.
Deci prin această primă parte a rugăciunii Sfântului Efrem înțelegem și suntem îndemnați spre aceasta, că principala preocupare spirituală a creștinului trebuie să fie îndepărtarea de păcate, de duhul răutății celui viclean.
Dar ca să nu creadă unii că e suficient numai să te ferești de păcate, în continuarea rugăciunii Sfântul Efrem zice, rugându-se: „Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale”. „Gândul curat, smerenia, răbdarea și dragostea sunt virtuțile de căpătâi ale creștinului, sunt cei patru piloni pe care se sprijină viața duhovnicească”, ne spune părintele Emilian Simonopetritul. Așadar, cum aminteam mai sus, un creștin adevărat după ce se luptă cu duhul răutății și biruie patimile, curățindu-se de păcate, trebuie să se ostenească pentru a dobândi virtuțile creștinești, prin rugăciune și cât mai multe fapte bune. Or, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Dacă ți-ai curățit sufletul de păcate și nu mai faci după aceasta nimic, înseamnă că ai săvârșit numai jumătate din duhovniceasca lucrare. Căci în locul patimilor și a păcatelor trebuie să sădești virtuți și fapte bune”.
Reiterând cele spuse până aici trebuie să înțelegem scurt și clar, datoria noastră de creștin adevărat este să ne smerim în fața lui Dumnezeu, să recunoaștem că suntem robi Săi, iar El Stăpânul nostru; să ne curățim sufletul și inima, de pofte, patimi și de toată necurăția păcatelor; și, să ne străduim să împodobim „cămara sufletului” cu virtuți și fapte bune.
Prin multe scrieri bisericești credincioșii sunt atenționați că mult rău îi face sufletului gândul de mândrie, de înălțare și părere de sine precum că ar fi cineva, că ar fi făcut nu știu ce fapte bune și așa mai departe. Și ca nu cumva să fim și noi biruiți de această stare a vicleanului diavol, crezând că dacă am curățit sufletul de păcate și am sădit careva virtuți în sufletul și inima noastră, în încheierea rugăciunii, Cuviosul Efrem accentuează importanța vederii propriilor păcate și neosândirea aproapelui, spunând, rugându-se: „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu”. Chiar dacă prin harului Duhului Sfânt am reușit să sporim duhovnicește, chiar dacă suntem mai bisericoși decât unii care vin poate numai o dată pe an la Sfânta biserică, chiar dacă noi ne împărtășim foarte regulat și suntem nelipsiți de la slujbele bisericești și ne rugăm regulat acasă, și postim tot postul, nu avem nici un drept să osândim pe aproapele nostru că el este altcumva decât suntem noi.
Cuviosul Macarie cel Mare spune: „Văzându-ți păcatele tale, și pocăindu-te pentru el, Dumnezeu nu ți le va mai vedea la judecata de apoi”. Iată cât folos ne aduce ceea ce ne arată Sfântul Efrem în ultima parte a rugăciunii sale. Să nu osândim pe aproapele nostru nici în gând, dar mai ales cu cuvântul sau fapta, pentru că în acest fel riscăm să pierdem toate foloasele duhovnicești pe care poate că le-am și adunat cumva.
Iubiţi credincioşi,
Prin această, scurtă, dar frumoasă şi umilincioasă rugăciune, ni se arată ce preocupări trebuie să avem fiecare dintre noi, întotdeauna, dar mai ales în perioada Sfântului și Marelui Post, adică să ne smerim, să ne curățim sufletul, să dobândim virtuți și să ne împăcăm cu aproapele, iertând tot ce avem împotriva lui, ca și Dumnezeu să ierte ale noastre fărădelegi și nelegiuiri.
Ca să ajungem la aceste cugetări pe care ni le pune în fața noastră biserica prin această rugăciune, este nevoie să participăm la slujbele bisericești din această perioadă a Postului Mare, slujbe care nu se mai săvârșesc într-o altă perioadă a anului liturgic. Dar cu siguranță că această rugăciune a Sfântului Efrem Sirul trebuie însușită și rostită de fiecare creștin, în mod particular, atât acasă în timpul pravilei de rugăciune, cât și la locul de muncă, în transport, pentru că aduce mare folos duhovnicesc și ne trezește conștiința sufletului.
Această frumoasă rugăciune, având atâta folos duhovnicesc, unii monahi, dar și creștini de mir, o rostesc nu doar în acest Sfânt Post, ci pe tot parcursul anului, ori de câte ori se roagă.
Închei cu nădejdea că vom fi mai aplecați asupra acestei rugăciuni și-o vom rosti mai des, și cu mai multă evlavie, și cu mai multă dragoste și atenție, însoțită de metanii și închinăciuni, după putință. Pentru că poate mulți ați auzit-o sau chiar ați și rostit-o, dar nu ați cunoscut că ea cuprinde atâta învățătură și folos duhovnicesc, prin care ne putem împodobi inima, făcând din ea o cămară în care să se sălășluiască Hristos, Cel de la care nădăjduim să primim bucuria cea veșnică în Împărăția Cerească. Și apropo, rețineți, noi dacă îi oferit lui Hristos inima, așa cu e ea, murdară, împietrită și ruptă, El ne oferă în schimb Împărăția Sa pentru veș-ni-ci-e-e-e-e!
Cu grijă arhierească și dragoste părintească
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni
