Eu sunt prin fire blând și destul de liniștit și asta o datorez lui Dumnezeu prin bunica mea care era de o blândețe patericală și de o bunătate pe care nu prea am văzut-o la oameni. Deși m-am întors la Dumnezeu la 19 ani, cred că filonul credinței în Dumnezeu în mine a venit și pe filieră genetică de la bunica mea foarte credincioasă și sora ei care a fost maică în mănăstire și era la fel de blândă și bună.
Deși sunt o fire liniștită și prietenoasă în general totuși această iuțime a firii a ajuns și la mine dar altoită, transformată în nerăbdare și în grabă. Am avut mult de îndurat din cauza acestei patimi. Și vreau să vă ajut să observați și voi dacă nu cumva lucrează și în inima voastră. Am subliniat mai jos cu ce alte patimi se conectează duhul grabei în mine și ce efecte aduce.
Prima dată am auzit-o cred la Părintele Emilianos Simonopetritul numind-o: „duhul demonic și înfricoșător al grabei”. Nu mai găsesc pasajul acela exact, dar am găsit alt pasaj despre același subiect.
„Să ne referim la câteva trăsături simple ale unui bolnav. Bolnavul, de obicei, nu are răbdare și e repezit. Noi însă nu trebuie să fim niciodată repeziți. Repezeala este din lumea aceasta și tot ce se face repezit – o lucrarea, o hotărâre – este, de obicei, de la cel rău, pentru că repezeala răvășește sufletul, alungă pacea, iar atunci Dumnezeu, Care este înlăuntrul nostru se pierde, adică Îl îndepărtăm noi înșine, Îl acoperim.
Repezeala este un zid înfricoșător, te izolează de Dumnezeu, te face să-ți țintuiești ochii undeva, așa încât gândurile și mintea să fie acolo, iar atunci nu te mai poți gândi la Dumnezeu.
Omul repezit nu este niciodată un om al lui Dumnezeu. Și chiar dacă ar fi fost, cel puțin în clipa aceasta s-a îndepărtat de Dumnezeu. I-a spus: „Dumnezeul meu, mergi cu bine, lasă-mă să-mi fac treaba și, apoi, Te voi chema din nou!”
Am fost foarte surprins că numește nerăbdarea duh înfricoșător. Atunci am realizat că ce se lucrează în mine nu e o simplă nerăbdare sau repezeală ci e un duh demonic, unit de voința și ființa mea care mă luptă și cu care odată conștientizat mă lupt…”. (Pr. Emilianos Simonopetritul)
Sursa: Gânduri din Ierusalim
