Adeseori sunt întrebat: „Cum trebuie făcută o mărturisire?” Răspunsul cel mai direct şi mai convingător pe care îl putem da este următorul: mărturiseşte-te ca şi cum te-ai afla în pragul morţii; mărturiseşte-te ca şi cum ar fi ultima oară când îţi este dat aici pe pământ să te pocăieşti pentru întreaga ta viaţă, pentru tot trecutul tău, înainte de a intra în veşnicie şi a sta înaintea judecăţii lui Dumnezeu. Spovedeşte-te ca şi cum ar fi ultima clipă când mai poţi descărca de pe umerii tăi povara unei vieţi petrecute în minciună şi în păcat, pentru a intra liber în Împărăţia lui Dumnezeu.
Dacă am privi spovedania sub acest aspect, ştiind sigur că putem muri oricând, în orice clipă,atunci nu ne-am mai pune întrebări de prisos; atunci spovedania noastră va fi sinceră, credincioasă şi adevărată. Nu am mai „rumega” în mintea noastră ceea ce trebuie să zicem şi ceea ce trebuie să ţinem sub tăcere, ci am scoate la iveală tot ceea ce conştiinţa noastră socoteşte a fi minciună, păcat, tot ceea ce ne face nevrednici de chemarea noastră de oameni, de numele nostru de creştini. Inima noastră nu ne va mai putea împiedica să rostim cuvinte dure sau nemiloase şi nu ne vom mai pune problema dacă să spunem un lucru sau altul, pentru că vom şti atunci ce anume ne deschide calea către veşnicie şi ce anume ne interzice accesul la ea…
Iată modul în care ar trebui să ne spovedim – este foarte simplu. Dar noi nu îl putem urma pentru că ne temem de această sinceritate directă şi nemiloasă în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Despre spovedanie
