Cumplită şi greu de biruit e patima hulirii. Izvoarele ei sunt în cugetul trufaş al satanei; şi ea supără pe toţi cei ce vieţuiesc după Dumnezeu în virtute, dar mai mult pe cei ce-au sporit în rugăciune şi în vederea lucrurilor dumnezeieşti. De aceea trebuie să-şi păzească cu toată străjuirea simţurile şi să fie cu sfială faţă de toate înfricoşătoarele taine ale lui Dumnezeu şi de rânduielile, şi de cuvintele sfinte, şi să ia aminte la apropierea acestui duh. Duhul hulirii ne întinde curse când ne rugăm şi cântăm şi vomitează uneori prin buzele noastre, când nu suntem atenţi, blesteme împotriva noastră şi huliri nebuneşti împotriva lui Dumnezeu celui Preaînalt, furişându-le între stihurile psalmilor şi între cuvintele rugăciunii.
Să întoarcem împotriva lui atunci cuvântul lui Hristos, când ne aduce aşa ceva pe buze, sau ne furişează în cuget, spunându-i: ,,Mergi înapoi a mea, satano (Matei 16,23), tu cel plin de toată duhoarea şi osândit la focul cel veşnic; asupra capului tău să se întoarcă hulirea ta. Şi îndată să ne îndeletnicim mintea, până la robirea ei, cu un alt lucru dumnezeiesc sau omenesc, sau să o înălţăm cu lacrimi spre cer şi spre Dumnezeu; şi aşa cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom izbăvi de povara hulirii.
Sfîntul Nichita Stithatul
