Greutățile întâmpinate în familie – mai bine în lipsuri decât în belșug! – sunt de preferat și mai sănătoase pentru copil. Vai de el dacă îl creștem în bogăție, înconjurat de servitori și răsfățat. Răsfățul peste măsură, împlinirea tuturor dorințelor sale reprezintă una dintre greșelile cele mai grave în procesul educației. Se spune că maimuțele, în momentele de dragoste și tandrețe pentru puii lor, îi strâng uneori atât de tare la piept, încât îi sugrumă. Tot așa procedează și părinții lipsiți de judecată, care, răsfățându-și copiii, îi omoară duhovnicește.
Copilului răsfățat îi lipsește capacitatea autocontrolului. El crește un egoist, predispus la mânie și iritare. Seneca susținea că sentimentul mâniei nu se poate dezvolta la om decât dacă este crescut în răsfăț: cel căruia nu i s-a refuzat niciodată nimic în copilărie, căruia mama grijulie îi ștergea lacrimile tuturor capriciilor și îi îndeplinea întotdeauna și fără să cârtească orice dorință, nu va ști să ierte insulta adusă.
Este necesar să avem simțul măsurii și să știm când să le facem copiilor cadouri sau să le oferim dulciuri. Vom analiza care dintre cererile și rugămințile lor trebuie acceptate sau refuzate în mod categoric.
Nikolai Evgrafovici Pestov
Cum să ne creștem copii. Calea spre desăvârșita bucurie, pag.120-121
Editura Sophia, București, 2005