De multe ori declarăm că suntem credincioşi şi că nu avem nevoie de ceva ca să se întărească credinţa noastră. Dar Biserica lui Hristos, ca să devină vie, trebuie să fie întemeiată pe trăirile personale ale mem¬brilor ei acum şi aici.
Faptul de a nu căuta trăirea personală este posibil să nu se datoreze credinţei ortodoxe, ci mai degrabă necredinţei noastre. Socotim că un asemenea lucru este irealizabil şi ne odihnim iarăşi în obişnuinţă, în religiozitate, în tradiţie. Însă o tradiţie care nu are o trăire vie este o tradiţie moartă.
Atunci când omul se limitează la câteva ca¬noane în viaţa bisericească, aceasta este dovada că îşi doreşte frâna.De multe ori dorul nostru pentru Hristos este îngrădit de „ascultări” de tip psihologic, ca să simţim o asigurare religioasă pentru un Rai viitor. Dar Raiul, dacă nu este o simţire vie a Învierii lui Hristos, este un Rai mincinos.
Faptul că noi suntem pur şi simplu numai mădulare ale Bisericii nu ne este suficient. Inima noastră caută adevărul, nu întru¬cât l-a auzit de la un oarecare preot, sau a citit despre el în vreo carte, ci pentru că omul însuşi în mod personal doreşte să-l guste. Pentru aceas¬ta există Biserica, pentru ca să-i dea omului posibilităţile de a participa (de a se împărtăşi) în mod personal la lucrările lui Dumnezeu, la dragostea lui Dumnezeu; pentru ca omul să aibă o legătură personală cu Dumnezeu.
Preot Varnava Iankos
Biserica păcătoșilor
Editura Egumenița, Galați, 2016
