Un creștin a avut odată o descoperire despre puterea și folosul sfintelor sărindare.
La sfârșitul Sf. Liturghii, sfinții îngeri și sfinții zilei respective au luat de pe mese darurile ce au fost aduse pentru sufletul celui adormit. Altădată a văzut că nu le putea lua pe toate deoarece unele se prefăceau în grămezi de scrum, dovada că nu au fost primite înaintea lui Dumnezeu. Iar într-o altă descoperire, îngerul n-a putut să ia prinoasele de pe masă deoarece în toate bucatele aduse forfoteau viermii.
Copiii care făcuse pomenile pentru părinții lor adormiți, au început să se certe din cauză că unii au dat mai mulți bani decât ceilalți, făcându-se tulburare între ei și părându-le rău. Astfel fapta lor s-a prefăcut în viermi și păcat. De aceea milosteniile trebuie făcute în ascuns de ochii celor invidioși, răuvoitori și zgârciți.
Vechile cărți dovedesc că mare folos au sufletele celor adormiți de pe urma acestor pomeniri. Sfintele sărindare săvârșite 40 zile la rând cu Sf. Liturghie sunt cele mai puternice rugăciuni atât pentru vii cât și pentru morți și au puterea să scoată un suflet din iad sau să-i ușureze din chinuri în funcție de gravitatea păcatelor. Unii au fost cercetați prin vise și vedenii de rudeniile pe care le-au pus în pomelnic și au venit să le mulțumească pentru că i-au scăpat din locul de osândă. Altcineva a avut sărindare pentru vii și morți și aflându-se în niște necazuri grele, cerea de la Dumnezeu mai mult scăparea lui din aceste suferințe pământești, iar Domnul i-a descoperit că necazul lui pământesc este nimic pe lângă chinurile părinților lui care sunt în iad. Și a fost întrebat pe cine vrea să elibereze din suferință, pe el sau pe părinții lui, iar el a răspuns cu smerenie că vrea să-i fie salvați părinții lui care se află în focul iadului. Și Milostivul Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și i-a salvat părinții ducându-i la bine. Iar după puțin timp, rugăciunile părinților care se aflau acum în rai, l-au salvat și pe el din necazurile ce le avea. Astfel și cei vii beneficiază de folosul și puterea acestor sfinte sărindare și mare răsplată vor avea pentru că s-au ostenit să scoată acele suflete din temnițele iadului, unde nu este lumină, aer sau hrană ci numai chinuri fără de sfârșit.
Noi când facem un parastas pentru cei morți, este ca și cum ar primi o scrisoare din partea noastră, simțind mângâiere și bucurie că am avut această grijă față de ei. Când facem pomeni cu milostenii mari, primesc și ei pachete cu bunătăți. Când s-au plătit păcatele sufletelor cu sărindare, parastase și milostenii de tot felul, atunci e trimis de Domnul la iad, îngerul păzitor să scoată sufletul care s-a ispășit de păcate. Și astfel sufletul care este în iad primește acte de eliberare de la acea închisoare a iadului. Când sosește îngerul în iad, merge cu lumini printre păcătoșii de acolo până la acela care e rânduit să fie eliberat. Îl stropește cu apă vie și în acel moment, dispar de pe el rănile și negrul păcatului rămânând sufletul lui frumos și curat. Îngerul îl îmbracă în haina botezului pe care o pierduse prin păcat apoi îl ia de mână și-l ridică la cer unde sunt drepții. Când pleacă îngerul cu sufletul, cei care se află în iad încep a se tângui că nu au și ei rudenii pe pământ care să se roage pentru ei și să-i salveze de acolo. Și simt și ei o mică bucurie și nădejde că până la Ziua Judecății vor scăpa și ei din iad.
Să ne fie milă de cei adormiți, să ne ostenim să scoatem cât mai multe suflete din iad prin aceste sărindare și să nu neglijăm această posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Și chiar dacă ni se pare nouă că părinții noștri au fost buni și credem că ar fi ajuns în rai, fiindcă unei creștine i s-a arătat în vis tatăl ei care murise și îi mulțumea cu mare bucurie că l-a salvat din chinurile iadului în care stătuse 7 ani din pricina unor păcate nespovedite, deși ea credea că ajunsese la bine știindu-l un om bun.
Mulți cred că odată cu plecarea din lumea aceasta se sfârșește și suferința, însă ei nu știu sărmanii că de abia de la moarte începe veșnicia pentru suflet. Pentru cel necredincios ar fi mai bine ca la moarte să se sfârșească toată ființa lui trupească și sufletească, dar sufletul este nemuritor și ori se va bucura veșnic, ori se va chinui veșnic.
Sursa: Gânduri din Ierusalim
