Biserica noastră, de mai bine de două milenii, transmite harul prin Sfintele Taine, prin modul omenesc atât de cunoscut și binecuvântat, spre vindecarea sufletului și a trupului. Niciodată nu și-a pus problema cu logica îndoielii și a lipsei de evlavie pe care o trăim acum.
Este posibil ca împărtășirea cu Dumnezeu să devină pricină de boală sau oricât de mică vătămare? Este cu putință ca Trupul și Sângele Dumnezeului nostru să contamineze trupul și sângele nostru? Este posibil ca experiența zilnică a două milenii să se prăbușească sub raționalismul, sub recea superficialitate a vremurilor de acum? Răspunsul corect al acestor întrebări, bazat pe experiență, este, NU! Aceasta, pentru că Acela care dăruiește dintotdeauna sănătate neamului omenesc, El Însuși există și în Sfântul Potir.
Noi, oamenii, am provocat boala prin durerea alegerilor greșite. Iar El, Cel fără de răutate, ne cheamă să ne vindece, în dar. Nu cumva, punând la îndoială prezența Lui dumnezeiască, chiar și fără voia noastră, Îl batjocorim? Spre adeverirea acestui fapt să ascultăm în continuare mărturia Părintelui Temistocle Adamopoulos, care nu doar că a trăit în Africa, dar a și împărtășit oameni bolnavi de SIDA și de Ebola, iar apoi a consumat până la capăt Sfintele Taine. Şi, cu toate acestea, este perfect sănătos! Părintele Temistocle este misionar în Sierra Leone, Africa. L-am rugat să ne spună dacă virusurile mortale Ebola sau SIDA erau transmițibile prin Sfânta Împărtășanie în perioada de vârf a infectării, când mii de oameni au murit în regiunea lui.
– Părinte Temistocle, noi știm că preoții noștri consumă la sfârșitul Sfintei Liturghii Trupul și Sângele lui Hristos din Sfântul Potir. Nu v-ați temut în acea perioadă?
– Noi am continuat să împărtășim, nu ne-am oprit, iar lumea nu a încetat să vină la Biserică. Niciunul dintre noi nu s-a îmbolnăvit, fie dintre credincioși, fie dintre preoți. Vă spun un alt caz – nu mă refer doar la virusul Ebola. Odată mă aflam în Kenya, iar o mare parte a creștinilor din acea comunitate, a bisericii Sfântul Ioan, aveau SIDA. Eu eram singurul preot și trebuia să consum Sfânta Împărtășanie, și nu am pățit nimic! La fel și cu virusul Ebola, niciunul dintre preoți sau creștini nu a pățit absolut nimic!
Sursa: Român ortodox în Franţa