Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a întocmit un grafic al slujbelor din prima săptămînă a Postului Mare, obligatoriu, pentru toate mănăstirile din cuprinsul Eparhiei noastre.
Preasfinția Sa, a menționat că monahul este un ostaș al lui Hristos, care stă la strajă în apărarea sufletelor celor din lume adică a mirenilor, de aceea călugării au datoria sfîntă de a fi mereu în rugăciune mai ales acum în perioada Sfîntului și Marelui Post.
Iar pentru mirenii care au dorința de a frecventa slujbele mănăstirești vom posta aici graficul slujbelor, ca să fie la curent cu programul liturgic și ora cînd încep serviciile divine, avînd posibilitatea de a participa la slujbele din mănăstiri.
PROGRAMUL SLUJBELOR PENTRU PRIMA SĂPTĂMÎNĂ DIN POSTUL MARE
Luni
24:00 – miezunoptica
– Utrenia
– Ceasul 1 fără cafizmă
– Litia la morţi
7:45 – Clopotul;
8:00 rugăciunile dimineţii;
– Ceasul 3 cu cafizmă;
– Ceasul 6 cu cafizmă;
– Ceasul 9 cu cafizmă;
– Obedniţa;
– Vecernia;
16:45 – Clopotul;
17:00 – Pavecerniţa mare;
– Canonul cel Mare a Sf. Andrei Criteanul; (în prima săptămînă)
– Pravila cu canoanele zile şi rugăciunile de seară;
Marţi
24:00 – miezunoptica
– Utrenia
– Ceasul 1 cu cafizmă
– Litia la morţi
7:45 – Clopotul;
800 rugăciunile dimineţii;
– Ceasul 3 cu cafizmă;
– Ceasul 6 cu cafizmă;
– Ceasul 9 cu cafizmă;
– Obedniţa;
– Vecernia;
16:45 – Clopotul;
17:00 – Pavecerniţa mare;
– Canonul cel Mare a Sf. Andrei Criteanul; (în prima săptămînă)
– Pravila cu canoanele zile şi rugăciunile de seară;
Miercuri
24:00 – miezunoptica
– Utrenia
– Ceasul 1 cu cafizmă
– Litia la morţi
7:45 – Clopotul;
8:00 rugăciunile dimineţii;
– Ceasul 3 cu cafizmă;
– Ceasul 6 cu cafizmă;
– Ceasul 9 cu cafizmă;
– Obedniţa;
– Liturghia Darurilor înainte Sfinţite;
16:45 – Clopotul;
17:00 – Pavecerniţa mare;
– Canonul cel Mare a Sf. Andrei Criteanul; (în prima săptămînă)
– Pravila cu canoanele zile şi rugăciunile de seară;
Joi
24:00 – miezunoptica
– Utrenia
– Ceasul 1 cu cafizmă
– Litia la morţi
7:45 – Clopotul;
8:00 rugăciunile dimineţii;
– Ceasul 3 cu cafizmă;
– Ceasul 6 cu cafizmă;
– Ceasul 9 cu cafizmă;
– Obedniţa;
– Vecernia;
16:45 – Clopotul;
17:00 – Pavecerniţa mare;
– Canonul cel Mare a Sf. Andrei Criteanul; (în prima săptămînă)
– Pravila cu canoanele zile şi rugăciunile de seară;
Vineri
24:00 – miezunoptica
– Utrenia
– Ceasul 1 fără cafizmă
– Litia la morţi
7:45 – Clopotul;
8:00 rugăciunile dimineţii;
– Ceasul 3 cu cafizmă;
– Ceasul 6 cu cafizmă;
– Ceasul 9 fără cafizmă;
– Obedniţa;
– Liturghia Darurilor înainte Sfinţite;
16:45 – Clopotul;
17:00 – Pavecerniţa mare;
– Utrenia;
– Ceasul 1.
– Pravila cu canoanele zile şi rugăciunile de seară;
Sîmbătă
6:45 – Clopotul;
7:00 – Rugăciunile dimineţii;
– Miezunoptica;
– Ceasul 3;
– Ceasul 6;
– Sf. Liturghie;
16:45 – Clopotul;
17:00 – Ceasul 9;
– Vecernia;
– Utrenia;
– Ceasul 1;
– Pravila cu canoanele zile şi rugăciunile de seară;
Duminică
24:00 – I-a Sf. Liturghie;
7:45 – Clopotul;
8:00 – Rugăciunile dimineţii;
– Miezunoptica;
– Ceasul 3;
– Ceasul 6;
– II-a Sf. Liturghie;
16:45 – Clopotul;
17:00 – Ceasul IX;
– Pavecerniţa mica;
Pravila cu canoanele zile şi rugăciunile de seară;