Procesiunea înconjorului Bisericii Mănăstirii Hâncu, cu ocazia sărbătoririi Hramului

După oficierea sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, la Mănăstirea Hâncu, credincioşii împreună cu ierarhii şi soborul de preoţi au participat, în mod tradiţional, purtând icoane în mâini, la procesiunea  înconjorului bisericii, ca simbol al mărturisirii învierii lui Hristos. În timpul înconjorului au fost citite pericopele evanghelice ale învierii şi s-a cântat troparul sfintei cuvioase prăznuită astăzi. Această practică frumoasă este un moment de autentică trăire ce ne revelează în chip vădit actul mărturisitor al dreptei credinţe de către credincioşi, dar şi faptul că suntem trecători  pe acest pământ.

De asemenea, creştinii  ce au venit astăzi în numar mare să se roage şi să ceară ajutorul şi mijlocirea cuvioasei Parascheva către Sfânta Treime s-au bucurat de posibilitatea de a se închina părticelelor de moaşte ale sfintei care se află de mai mult timp ca semn de binecuvântare la sfânta mănăstire.

Tot aici Streța Mănăstirii, Omagiată zilei de astăzi, Egumena PARASCHEVA, (Cazacu) a fost decorată de către Preasfințitul Episcop PETRU, cu Distincția Eparhială „Sfînta Cuvioasa Parascheva” primind în dar și o cruce cu Pietre scumpe. Duhovnicul Mănăstirii, Arhimandritul PAVEL (Tabacari) a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Ap. Petru și Pavel” gr. I iar clericul mănăstirii, Arhidiaconul NICON (Crostinschi), a fost decorat cu Medalia Mitropolitană, „Sf. Paisie Velicicovki” gr. II.

Stăpînul nostru a mulțumit respectuos Ierarhului oaspete Înaltpreasfințitului Arhiepiscop EVLOGHIE, pentru prezența sa și pentru sfintele rugăciuni înălțate pentru închinătorii sfintei mănăstiri.

După încheierea procesiunii şi a Te Deum-ului, toţi creştinii au fost invitaţi la o agapă creştină, pregătită de maicile şi surorile mănăstirii.