Procesiunea „Drumul Crucii” a fost săvârșit joi noaptea, 17.04.2025, în săptămâna patimilor, în or. Nisporeni

Joi noapte, 17 aprilie, 2025, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a fost săvârșit Drumul Crucii în orașul Nisporeni, pentru al 13-lea an consecutiv.

Astfel, după ce s-au adunat preoți dimpreună cu numeroși credincioși din cuprinsul Eparhiei, în Piața Primăriei din or. Nisporeni, la ora 21, a fost citit Acatistul Patimilor. După aceasta, cu binecuvântarea Ierarhului, prot. Petru CIOBANU, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni, a ținut un cuvânt de învățătură, în care a explicat importanța crucii în viața creștinului, vorbind și despre semnificația istorică și bogăția spirituală a patimilor Mântuitorului nostru iisus Hristos.

Între timp, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Protopopii, Stareții, Starețele, slujitorii și credincioșii prezenți, dar și oficialitățile locale și centrale.

Procesiunea intitulată sugestiv „Drumul Crucii” a început cu cuvântul de binecuvântare și salut al Înaltpreasfinției Sale, în care a menționat importanța și necesitatea mântuitoare a Drumului Crucii, vorbind și despre folosul și datoria creștină de a cinsti cuviincios patimile mântuitoare a lui Hristos.

După aceasta, în mod organizat, s-a început procesiunea propriu zisă a Drumului Crucii, mergându-se cu cântări și rugăciuni umilincioase, pe poteca pavat și iluminat de pe Piscul Ostașului, care duce spre Mănăstire ,,Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, unde este amplasată și o frumoasă cruce monumentală luminată, care este vizibilă de la mari depărtări.

Menționăm că pe parcursul acestei procesiuni, s-au făcut 12 popasuri cu citirea celor 12 evanghelii a patimilor.
Pe tot parcursul acestei procesiuni „Drumul crucii” au fost purtate cu multă evlavie 14 icoane ce reprezintă scene din drumul pătimirii Domnului nostru Iisus Hristos. Aceste sfinte icoane au fost aduse anul trecut de ÎPS Arhiepiscop PETRU din Țara Sfântă.
Specificăm că aceste reprezentări iconografie au fost purtate de Înaltpreasfinția Sa la toate locurile sfinte de închinare, și mai cu seamă la cele reprezentate în aceste 14 icoane.

La final, ajunși la miezul nopții, la mănăstirea menționată, Înaltpreasfinția Sa a înălțat rugăciuni de laudă și mulțumire pentru toate, după care și-a exprimat recunoștința față de preoții și credincioșilor prezenți, apreciind în mod deosebit dragostea și osteneală preoților care au venit în mod organizat dimpreună cu credincioșii din parohiile Sfințiilor lor, îndemnându-i pe preoţi şi creştini să participe în fiecare an în această zi la acest pelerinaj duhovnicesc, unicul în țara noastră de acest fel, deoarece experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărie a credinţei.

Totodată amintim că Înaltpreasfinția Sa, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din incinta Mănăstirii Sf. Voevod Ștefan cel Mare, a oferit decorații bisericești unor preoți din cuprinsul Eparhiei, cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, de care ne apropiem.

La sfârșit, Ierarhul a adus cuvinte de mulțumire tuturor celor prezenți la această procesiune, dar în mod deosebit a mulțumit Egumenii ANIMAISIA (Cernea), Stareța Mănăstirii Sf. Voevod Ștefan cel Mare și Arhim. ZOSIMA (Matei), duhovnicul acestui așezământ monahal, cât și obștei de aici, pentru implicarea și buna organizare a acestui Drum al Crucii.