Praznicul Sfintelor Paști reprezintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică, bisericească și duhovnicească. Paștile înseamnă Învierea lui Hristos, trecerea omului de la moarte la viață, precum și trăirea Harului lui Dumnezeu înlăuntrul unei inimi curățite. Experiența pascală este trăirea atmosferei Învierii. Când sufletul își simte învierea din moartea pe care a suferit-o din pricina patimilor, când mintea își dobândește slobozenia duhovnicească din robia patimilor, atunci trăiește cu adevărat Paștile. Este trebuință, însă, de pregătire pentru ca omul să ajungă la acest eveniment, la trăirea personală a Paștilor.
Mulți dintre noi, oamenii contemporani, influențați de un stil de viață lumesc, am înlocuit adevărata prăznuire a Paștilor cu sărbătoriri urâte și lumești. Pentru mulți, chiar şi dintre cei bisericoşi, scoaterea Sfântului Epitaf, purtarea lumânărilor, mâncarea, călătoriile, poate și „urmărirea” tipiconală a slujbelor ar însemna Paști. Dar aceasta este o sărbătoare exterioară. Adevărata prăznuire a Paștilor este curățirea minții și sălășluirea Cuvântului – Fiul lui Dumnezeu – în ea. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că, adevărata înviere a omului este când acesta îşi omoară toate simţirile şi pornirile păcătoase ale minţii şi a inimii.
Sfinţii Părinţi ne mai spun că, Paștile sunt viața lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, împărtășirea de Duhul Sfânt, învierea noastră din moartea pe care am trăit-o, prin prezența patimilor. La aceste adevărat Paști te duce doar contemplația. Atunci omul devine dumnezeu după Har și sărbătorește „Paștile cele mari și veșnice”. Atunci trăiești „Paștile cele de taină, Paștile cele preacinstite”. Te împărtășești din Singurul Paști viu, Care este Hristos, şi atunci devii tu însuţi Paști pentru ceilalți.
Sărbătorile nu sunt prilejuri de expunere literară a evenimentelor petrecute, ci de împărtășirea ființială de Har, care se află cu îmbelșugare în Biserică, și de adevărată transfigurare a omului. Trăirea sărbătorii înseamnă literalmente împărtășire de Dumnezeiasca Iconomie a lui Hristos.
Voind să vorbească despre Paști, ca sărbătoare înnoitoare a firii omenești și a fiecărui om, Sfântul Grigore Teologul începe cu tâlcuirea cuvântului „înnoiri”. În Vechiul Testament se vorbește mult despre înnoire. Cuvântul acesta înseamnă sărbătoare a înnoirii și a afierosirii, praznic al zidirii celei noi. Prin Întrupare, Înviere și, în genere, prin întreaga lucrare a Dumnezeieștii Iconomii, Hristos a înnoit firea omenească. Astfel, Paștile sunt înnoirea mântuirii noastre. Sfântul Grigorie accentuează: „Iarăși sărbătoresc eu, înnoind mântuirea mea.”
Prin Învierea lui Hristos ne apropiem de viața de după moarte, când prăznuim înnoirea vieții celei fără de moarte, care nu este o stare abstractă, nici o putere firească a sufletului, ci darul lui Hristos Cel Înviat și trăire a vieții celei întru Hristos. De aceea, Învierea lui Hristos aduce veselie duhovnicească.
Prin urmare, Praznicul Paștilor are un caracter personal și ne cheamă la trăirea personală a Învierii, la împărtășirea personală de înnoire, la trăirea zidirii celei noi pe care o făgăduiește Biserica. Dacă nu se întâmplă aceasta, atunci zadarnică este pentru noi prăznuirea Paștilor.
Într-o omili, Sfântul Grigorie Teologul înfățișează întreaga tâlcuire teologică a sărbătorii Paştelui – Sfînta Înviere – spunând că, Paștile sunt trecerea de la moarte la viață, trăirea celeilalte vieți încă din timpul celei de aici.
Înțelesul teologic al Sărbătorii Învierii se află cuprins în învierea omului căzut, în înnoirea firii omenești. Prin Învierea lui Hristos este lepădat omul cel vechi și se trăiește zidirea cea nouă. Toate sunt acum noi. Ziua mântuitoare a fost cea a Învierii lui Hristos, așa încât, de fiecare dată când prăznuim Paștile, sărbătorim însăși ziua mântuirii noastre. Mântuirea omului nu este despărțită de Învierea lui Hristos, căci Hristos Cel Înviat S-a făcut începătură mântuirii noastre. Prin Hristos dobândim toate cele bune care țin de înnoirea firii noastre. Sărbătoarea cea nouă se prăznuiește de către oameni noi. Paștile sunt propria noastră trecere de la moarte la viață, de la trăirea morții duhovnicești (îndepărtarea noastră de Dumnezeu) la trăirea învierii celei dintâi (viața cea în Hristos). Este cutremurător să fim morți duhovnicește și totuși să prăznuim evenimentul Învierii lui Hristos! Înfricoșat lucru este să vorbim despre prăznuirea Paștilor și să înțelegem numai „urmărirea” formală a sfintelor slujbe și satisfacerea simțurilor, fără să mergem mai adânc, la înnoirea lăuntrică!
Mitropolitul Herotheos Vlahos
