Venind la Dumnezeu, începem să trăim în prezența Lui. În fiecare faptă, în fiecare cuvânt începem să căutăm sensul duhovnicesc și să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu pentru fiecare zi trăită. Cine vorbește despre dragoste de Dumnezeu și nu-l iubește pe fratele său, mincinos este. De aceea, hotărându-ne să-L urmăm pe Hristos în această lume, înțelegem că prin aproapele Îl vom sluji pe Dumnezeu Însuși și că în aproapele trebuie să-L vedem pe Hristos Însuși.
Există osteneală pe care o faci pentru tine, de dragul prosperității. Există țeluri pământești în viața omenească. Omul se ostenește, acumulând bogăție în casa lui, și roadele muncii îi aduc hrana cea pământească. Creștinul, în viața sa, începe să lucreze pentru Domnul – pentru binecuvântarea lui Dumnezeu și în prezența lui Dumnezeu Însuși.
A-l sluji pe aproapele tău, a-l sprijini, a-l ajuta, acestea necesită un efort constant, depășirea sinelui, al propriul „eu”.
Și nu este corect să credem că Îi putem sluji lui Dumnezeu numai în biserică, la Sfântul Altar, sau numai având o ascultare în mănăstire. Pentru un om credincios, întreaga lume devine biserică, și casa lui se transformă într-o biserică. Să luăm și osteneala la locul de muncă: s-ar părea că este o muncă seculară, că oamenii muncesc pentru a obține salariul și a-și hrăni familiile, – totul pare pământesc, totul este obișnuit, – dar creștinul vede în aceasta un înțeles duhovnicesc, un folos duhovnicesc. Și el încearcă să-și facă lucrarea conștiincios, de dragul Domnului, ca pentru Domnul.
Protoiereu Andrei Lemeșonok,
Din iubire pentru omul de azi. Cugetări pe marginea Patericului
Sursa: Urcuș spre înviere
