
Vineri, 7 februarie 2020, când prăznuim pe Sfântul Grigore Teologul, la Mănăstirea cu hramul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre”, din cartierul Dănuţeni, al municipiului Ungheni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoţi și diaconi.
Această slujbă arhierească este prilejuită de cinstirea hramului respectivei mănăstiri, întrucât astăzi se prăznuieşte și Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre”.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată într-o atmosferă de sărbătoare iar după citirea pericopei evanghelice Preasfinția Sa a rostit o predică deosebită relatând minuni săvârșite de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu prin Icoana Sa făcătoare de minuni „Potolește întristările noastre”.
După rugăciunea Tatăl nostru creștinii care au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
La finele sfintei Liturghii Preasfințitul înconjurat de toți cei prezenți au cântat imne închinate Maicii Domnului după care a săvârșit un Te Deum de sănătate pentru toți omagiații, ctitorii și binefăcătorii sfintei mănăstiri.
La final a Stareța schitului, Egumena ARSENIA (Bordeniuc), a primit o cruce cu pietre scumpe din partea Chiriarhului cu ocazia zilei de naștere și 43 ani de mănăstire.