Domnul trimite oamenilor boli şi necazuri, din mai multe pricini:
1) pentru propriile noastre păcate, pentru schimbarea modului întinat de viață și pentru înțelegerea faptului că viața pământească este grabnic trecătoare. Boala ne determină să cugetăm la veșnicie şi la cum va fi ea pentru noi;
2) pentru păcatele părinților (ca boala copilului să-i întoarcă pe părinți în sânul Bisericii şi să-i determine să-şi cerceteze viața lor păcătoasă);
3) pentru ca noi să ne smerim şi să nu îngăduim faptele rele, pierzătoare pentru sufletul nostru;
4) pentru a fi izbăviți printr-o mică neplăcere de un necaz mai mare;
5) în afară de acestea, multe boli apar ca rezultat al lucrării duhurilor necurate, iar simptomele exterioare seamănă foarte mult cu boala în sine. În Evanghelie se vorbeşte despre femeia gârbovă, care avea un duh de neputință. Ea nu era îndrăcită, însă boala ei era din lucrare diavolească. În asemenea cazuri tratamentul medicamentos nu are, practic, nici un efect.
Cuviosul Arsenie cel Mare scrie: „Toate necazurile şi nenorocirile, chiar şi cele mai grele, sunt suportate de oameni mai uşor decât bolile trupeşti. Fiind un cunoscător sigur al chinului şi al suferinței omeneşti, satana a mărturisit înaintea feței lui Dumnezeu însuşi că bolile trupeşti sunt mai greu de îndurat decât toate celelalte necazuri și că omul, care rabdă cu bărbăție și fără cârtire celelalte nenorociri, poate slăbi în răbdarea sa şi poate şovăi în credinta sa față de Dumnezeu când este lovit de o boală grea”.
Rugăciunea este condiția absolut necesară a mântuirii și a tămăduirii sufletului și trupului omenesc. În timpul bolii bolnavul trebuie el însuşi şi, de asemenea, prin intermediul Bisericii, să-L cheme pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe sfinți. Căci rugându-ne pentru însănătoșire, Dumnezeu poate tămădui orice boală şi poate chiar să învieze din morți.
Scriitorul Evghenie GONCEAROV
