Preocuparea doar de cele materiale, dar nu și de mântuire, vădește prezența unei vieți păgânești

În pericopa evanghelică din a treia duminică după Cincizecime, Hristos îndeamnă pe oameni să nu devină robii materiei, să nu se lase biruiţi de grijile materiale, ci să se încreadă în puterea Sa de ajutorare.

Mântuitorul Hristos vrea să întărească încrederea oamenilor în providenţă, arătându-ne mâna lui Dumnezeu în conducerea lumii. El ne îndeamnă să nu ne încredem prea mult în ştiinţa şi puterea noastră, ci, căutând Împărăţia lui Dumnezeu, să ne bazăm pe darul ce vine, în mod sigur, de la Părintele luminilor.

Nu se cuvine ca omul să fie biruit de grijile materiale, ci să aibă încrederea fermă că Dumnezeu are grijă de păsările din văzduh şi de crinii câmpului, cu atât mai mult Îi pasă de noi, cei creaţi după chipul Său, cărora şi firele de păr din cap ne sunt numărate.

Sfintele Scripturi condamnă neglijenţa şi lenea. Omul trebuie să muncească, dar să nu socotească că totul depinde de el. A socoti în aşa fel, înseamnă a gândi şi a acţiona păgâneşte. A avea în vedere numai preocupările materiale, este iarăşi un semn de viaţă păgânească.

Creştinii trebuie să aibă în vedere, în primul rând, grijile spirituale. În creştinism, mâncarea şi îmbrăcămintea trebuie să fie lucruri de valoare secundară faţă de preţul fără egal al bunurilor cereşti la care suntem chemaţi.

Grija exagerată de nevoile materiale şi grijile vieţii „îngreunează inimile”: „Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Lc. 12, 34). Când omul este preocupat numai de îmbrăcăminte, hrană şi băutură, el uită menirea sa pe pământ. În inima acestui om, cuvântul lui Dumnezeu nu aduce roadă.

Multe păcate săvârşesc oamenii din zilele noastre, pentru că le lipseşte încrederea în grija iubitoare a Părintelui ceresc. Având puţină credinţă, oamenii îşi croiesc drumul vieţii fără a ţine seama de Dumnezeu şi de Legea Sa cea sfântă.

Părinţii, îngrijoraţi că n-ar putea să-şi întreţină copiii care s-ar naşte, săvârşesc avorturi. Unii creştini, îngrijoraţi de cele materiale, în loc să serbeze Duminica prin rugăciune şi odihnă, o petrec muncind ca şi cum ar fi o zi obişnuită.

Alţi creştini, preocupaţi excesiv de hrană şi îmbrăcăminte, refuză să ajute pe cei nevoiaşi, să-i miluiască pe bolnavi, pe infirmi şi pe bătrâni. Tocmai de aceea, oamenii sunt agitaţi, tulburaţi, stăpâniţi de frică, nelinişte şi zbucium.

Crezând însă că Dumnezeu Se îngrijeşte de noi în permanenţă, atunci muncim cu stăruinţă pentru pâinea cea de toate zilele. Dar, în acelaşi timp, suntem încredinţaţi că Tatăl Cel atotiubitor va ţine socoteala tuturor lucrurilor de care avem nevoie, de creşterea copiilor, de rodirea pământului, de gospodăria noastră, de cele necesare traiului cotidian.

Iată de ce este necesar ca principala noastră preocupare să fie căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu prin împlinirea statornică a poruncilor Sale (Mt. 6, 33).

Să credem că Dumnezeu este cu noi şi ne călăuzeşte în toată vremea. Să recunoaştem că hrana, locuinţa şi împlinirile vieţii le datorăm purtării de grijă a Tatălui ceresc. Să nu ne clătinăm în necazuri şi în suferinţe, convinşi că numai prin cruce ne asemănăm cu Hristos şi ne învrednicim de slava Împărăţiei Sale.

Să lucrăm cu nădejde fiecare unde ne aflăm, cerând ajutorul ceresc şi fiind conştienţi că noi suntem „împreună lucrători cu Dumnezeu” (I Cor. 3, 9), de la Care vine ocrotirea, puterea şi plinătatea darurilor.

Preotul Ioan Cîrciuleanu