13 august 2017. În a X-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii.
În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de Stareţa acestui aşezămînt monastic, Egumena PARASCHEVA (Cazacu) împreună cu obştea monahală și slujitorii sfintei mănăstiri. Alături de Ierarh a coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai mănăstirii.
În cadrul Sfintei Liturghii după citirea evangheliei, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia pericopei evanghelice de astăzi: ,, Iubiți credincioși, Când omul va avea credință dreaptă și tare, unită cu fapte bune și mai ales rugăciune și post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari și să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui și al altora.
Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: “De veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință“ (Matei 17, 20). Apoi arătând puterea cea mare a postului și a rugăciunii, zice: “Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post“ (Matei 17, 21).
Pentru a ne putea da seama de puterea credinței, vom aduce mărturia Sfântului Apostol Pavel care, arătând multe din faptele credinței, zice: “Prin credință pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd… Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea. Prin credință, Noe, luând înștiințarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale… Prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat și a ieșit la locul pe care era să-l ia spre moștenire și a ieșit neștiind încotro merge… Prin credință, însăși Sarra a prins putere să zămislească fiu (deși trecuse de vârsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.”.
După rugăciunea Tatăl nostru… creștinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.