Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a avut o întrevedere cu Dl Ion CHICU, Prim-ministrul Republicii Moldova

La inițiativa Dlui Ion CHICU, Prim-ministrul Republicii Moldova, în a doua
jumătate a zilei de 22 mai 2020, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sf.
Ierarh Nicolai, Mare făcător de minuni și apărător al credinței, Preasfințitul
PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a avut o întrevedere la Centrul
Eparhial din mun. Ungheni cu Domnia Sa.
În cadrul întrevederii s-au purtat discuții constructive pe marginea Adresării ce
a fost înaintată din partea Preasfințitului PETRU, către Dl Prim-Ministru, în data
de 13 mai 2020, cu privire la restricțiile impuse Bisericii.
De asemenea s-a discutat și despre textele și cerințele adresărilor sinodale
către Autoritățile de Stat, cu privire la situația actuală, creată de pandemia
Covid-19 și urmările acesteia. Preasfințitul a transmis Dlui Prim-Ministru,
durerea și nemulțumirea preoților și a poporului dreptcredincios.
În același context, Preasfinția Sa și-a manifestat deranjul cu privire la
expunerile denigratoare față de Biserică, a funcționarilor de stat, făcute public.
Nădăjduim ca, cerințele și așteptările expuse, să se reflecte în deciziile
ulterioare, ale autorităților de stat.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, cu mijlocirile Sf. Ierarh Nicolai, ca întrevederea să

aducă roade binecuvântate.