Preasfințitul PETRU a oficiat slujba prohodului, pentru nou-adormitul Prot. Anatolie MIHALACHI

În Duminica Sfintei Cruci, 4 aprilie 2021, după oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, s-a deplasat la Biserica „Bunavestire” din cart. Ungheni-Vale, mun. Ungheni, pentru a oficia slujba prohodului nou-adormitului Prot. Anatolie MIHALACHI, fostul paroh al bisericii menționate.

Alături de Ierarh, la slujba prohodului, au luat parte Prot. Bartolomeu TURTUREANU, Protopopul Circumscripției Ungheni, dar și un sobor de preoți din cuprinsul Protopopiatului amintit.

După slujba prohodului, Preasfințitul PETRU a ținut un cuvânt de învățătură, în care a îmbărbătat duhovnicește și a mângâiat spiritual pe Dna Preoteasă Liliana MIHALACHI, îndoliata familie, dar și enoriașilor prezenți, care au venit pentru a-l petrece pe ultimul drum pe Prot. Anatolie MIHALACHI.

Totodată, Preasfinția Sa a elogiat în timpul cuvântării, faptele slujirii preoțești ale Prot. Anatolie MIHALACHI.

După aceasta, sicriul cu trupul neînsuflețit al Prot. Anatolie MIHALACHI, a fost așezat cuviincios în mormântul din ograda bisericii „Bunavestire”, cea pe care Prot. Anatolie MIHALACHI, a întemeiat-o și construit-o cu ajutorul enoriașilor și a oamenilor de bună credință.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhid. VENIAMIN (Seculțan)