Preacuviosul părintele Eftimie cel Mare, a fost sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia (în prezent Makatya, Turcia) și a fost fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia, născându-se în anul 377 d. Hr.
Pentru că mama lui Eftimie era neroditoare, neputând naște, părinții săi s-au rugat la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: au auzit vocea unui înger care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate ereziile vor fi desființate iar pacea va cuprinde Biserica lui Dumnezeu.
Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, episcop de Melitene, care l-a trecut în rândul clerului, ca citeț. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață ascetică, el a fost hirotonit preot cu sila, fiind însărcinat să supravegheze sfintele sihăstrii și mănăstiri. La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la Ierusalim, unde a locuit împreună cu Sfântul Teoctist în peștera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.
De asemenea, se spune că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâini. Prin rugăciune a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul Ilie înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei Sfinte Liturghii, cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului îndumnezeit al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității sfântului, a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului dispoziția și starea sufletelor care veneau la Sfânta Împărtășanie.
O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un călugăr care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un înger luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.
Sfântul Eftimie cel Mare a înființat numeroase comunități monastice în întreaga Palestină și a fost totodată conducătorul spiritual al mai multor altor comunități întemeiate sau conduse de ucenicii săi, care s-au construit așadar și s-au hrănit din aceeași „școală” sau tradiție spirituală.
Era și un apărător vehement al dogmelor, luptând împotriva eresurilor lui Nestorie. Cumpătat în toate, Cuviosul Eftimie nu vorbea decât dacă era nevoie, mai ales sâmbăta și duminica, iar de dormit nu dormea niciodată pe pat, ci fie ședea puțin, fie se ținea cu mâinile de o frânghie spânzurată într-un colț al chiliei, odihnindu-se preț de câteva clipe.
În nevoinţă mare şi săvârşind mulţime de minuni, ajuns fiind la vârsta de 97 de ani, i s-a vestit de îngerul Domnului ziua trecerii sale din această viaţă pământească, spre cea cerească. Astfel, pregătindu-se sufleteşte şi mai mult, a adormit în Domnul în anul 473 d.Hr. La înmormântarea lui a slujit patriarhul Anastasie I al Ierusalimului, care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din Țara Sfântă și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.
Preacuvioase Părinte Eftimie cel Mare, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!!!
Viețile sfinților pe luna ianuarie
