De al bun început să fim clari înțeleși, respectivul articol, ca și multe altele cu aceeași tematică, tratează relațiile trupești în perioada sfintelor posturi dintre soții cununați religios, întrucât celor necununați, nici înafara postului biserica nu le îngăduie împreunările trupești.
Astfel, relațiile trupești în post sunt „interzise”, cred unii. Trebuie „restricţionat” spun alţii. „Abstinenţă” se cuvine să avem, susţin cei mai apropiaţi de cele spirituale. Termenul potrivit este însă „înfrânare”. De ce? Simplu: postul este, practic, un exerciţiu de educare a instinctelor, inclusiv cel sexual. Relaţia trupească presupune şi o relaţie psihologică, sufletească. Omul nu poate trăi asemenea unui animal, care se împerechează, oricând, oriunde şi oricum.
Postul, în sens religios, nu este o simplă dietă alimentară, ci un întreg exerciţiu de supunere a instinctelor controlului raţiunii. S-a gândit cineva ce impact are postul asupra vieţii sexuale? După mine, postul este cea mai frumoasă lecţie de educaţie sexuală. Biserica nu-i vrea pe toţi abstinenţi, cum eronat s-ar crede, ci îi vrea pe toţi desăvârşiţi. Echilibraţi şi demni. Or, postul ne este cel mai la îndemână să ajunge și desăvârșiți, și echilibrați, și stăpâni pe instincte. Ideea centrală a postului este lupta cu plăcerea, inclusiv cu cea sexuală. Metoda este limpede şi este enunţată în Noul Testament: „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre”(1 Cor. 7, 5). Astfel, Biserica susţine că, în post, credinciosul se înfrânează chiar şi de la plăcerile îngăduite, pentru a-şi redobândi controlul asupra instinctelor. Căci, fără control, nu ajungem decât la dependenţă. Iar dependenţa ruinează pe oricine este atins de ea. Dar să nu uităm și de vorba Sf. Maxim Mărturisitorul: „Orice plăcere naşte durere“. Prin urmare, înfrânarea este singura metodă sănătoasă prin care se poate evita căderea în dependenţă.
Din păcate, societatea de consum de astăzi se bazează pe plăcere. Oriunde te uiţi, plăcerea este încurajată, stimulată, marketizată. Aşa se face că religia apare ca duşman al „modernităţii”, din păcate o modernitate care se bazează prea mult pe consum instinctiv şi prea puţin pe echilibru raţional. Riscul este ca, trăind aşa, umanitatea să se transforme într-o gloată de zombies consumerişti. Biserica nu se va opune niciodată unei educaţii sexuale ce-şi va propune, ca ţintă, un om echilibrat, care să-şi controleze instinctele, nelăsându-se pradă dependenţei de sex, și stimulilor erotici din jur. Trecerea cu bine peste „ispita trupească” presupune posesia unui bagaj de cunoştinţe duhovnicești cât mai complet, dar și un suflet puternic, ce biruie atacurile nevăzutului vrăjmaș.
În general vorbind, consumul diverselor plăceri instinctuale nu trebuie să ajungă un factor de dezechilibru sufletesc. În cele din urmă, rostul postului, și cu privire la relațiile trupești, sunt descris, chiar dacă succint, dar foarte clar pentru toți, de Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”.
Preotul Eugen Tănăsescu
