Să-şi aducă aminte fiecare dintre voi de folosul postului. Fiindcă postul, acest medic al sufletelor noastre, obişnuieşte să domolească unuia fierbinţelile şi mişcările trupului, altuia să-i îmblânzească nervozitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezeşte râvna, altuia îi curăţă mintea şi o face din nou liberă de cugetele rele, altuia îi domoleşte limba nedomolită şi o reţine ca şi cu un frâu prin frica lui Dumnezeu, nemailăsând-o să rostească cuvinte nefolositoare şi putrede.
Postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care pururea străluceşte Soarele Cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Postul înmoaie învârtoşarea furişată în inimă. Postind adevărat şi ajutaţi de Harul lui Dumnezeu, străbatem toată marea patimilor şi, trecând prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizează amarnic, vom ancora la limanul nepătimirii.
Dar nu este cu putinţă, ca acest lucru să se faca într-o singură zi, nici într-o singură săptămână, ci în mult timp şi cu osteneală duhovnicească şi trudă trupească.
Sfântul Simion Noul Teolog
Cateheze. Scrierii II
Editura Deisis, Sibiu, 2003