Postul este un timp al pocăinţei şi totodată al iertării. El vine în viaţa noastră ca un dar de mare preț. Nu trebuie să fim superficiali şi să scăpăm prilejul postirii pentru a ne desăvârși duhovniceşte. Este un timp al bucuriilor duhovniceşti şi al speranței pentru întreaga Biserică. Postirea contribuie la tămăduirea noastră de bolile sufletești și trupești care ne întunecă mintea şi ne amărăsc viaţa. Nu putem posti cu adevărat dacă nu iertăm pe semenul nostru. Iertarea exprimă iubirea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o în Hristos. Lepădând patimile prin iertare, putem posti cu adevărat.
Creştinul trebuie să postească nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-se de la patimi, păcate şi ispite. Postul este mijloc pentru stăruirea în rugăciunea curată. Folosul postului este desăvârşirea în virtute.
În post este vremea potrivită să ne aducem aminte de valoarea sufletului nostru şi să ne îngrijim de mântuirea lui. De aceea trebuie intensificată pocăinţa prin Taina Spovedaniei. Atunci când vorbim despre mărturisire, trebuie să înţelegem prin aceasta, mai presus decât orice altceva, Taina Pocăinţei.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
Sursa: Ziarul Lumina