Postind trupește, abținându-ne de la unele bucate, să postim și sufletește, îndepărtându-ne de la păcate

(Îndemnul duhovnicesc al Înaltpreasfinţitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, la începutul Postului Naşterii Domnului) 

Iubiţi întru Hristos, fraţi şi surori,

Iată-ne ajunşi din nou într-o perioadă folositoare pentru suflet şi plină de bucurie duhovnicească, perioada postului Naşterii Domnului. De aceea, prin grija arhierească ce v-o port, vin cu dragostea părintească şi la începutul acestui post, ca şi la celelalte posturi de altfel, cu îndemn creştinesc. Chiar dacă îndemnăm de fiecare dată în duhul Sfinţilor Părinţi, să fie ţinute sfintele posturi, totuşi, observăm că o bună parte dintre creştini neglijează Sfintele Posturi. Şi, aceasta se datorează faptului că nu cunosc pe deplin folosul postului. Iar acest moment îl  constatăm nu doar noi, şi acum, ci încă Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ,,Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inima sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli”.

Dumnezeu cunoaşte şi vede neputinţa şi boala fiecăruia, dar El se întristează şi noi ne păgubim duhovniceşte, când într-un chip mincinos începem să ne îndreptăţim, precum că, nu putem ţine postul din cauza bolii, sau a serviciului, sau că suntem călători. În această privinţă foarte lămurit ne vorbeşte sfântul Simion Noul Teolog: ,,Nu falsifica postul ca să nu păţeşti ce păţesc cârciumarii. Dacă ei sunt pedepsiţi când pun apă în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu, care fal­sifici asprimea postului prin mâncăruri de post pregătite cu multă sofisticare. Nu huli postul spunând că te îmbol­năveşte! Dimpotrivă, postul îţi dă sănătate! După puţin timp, postul risipeşte şi alungă întunericul patimilor şi acoperământul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu doar că răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru”.

Desigur că cei bolnavi sau femeile însărcinate nu pot să se conformeze întru totul regulilor și recomandărilor din perioada acestui pot. Aceștia au parte, ca să zic așa, de unele dezlegări și învoiri în privința regimului alimentar. Însă aceste dezlegări nu trebuie generalizate. Ele diferă de la caz la caz și trebuie coordonate cu duhovnicul.

Și oricum, acest post nu este atât de strict cum ar fi Postul Mare. După cum găsim în rânduielile tipiconale, în acest post se dezleagă la pește în zilele de sîmbătă și duminică. Iar în zilele de marți și joi se dezleagă doar când sunt sărbători, cum ar fi Sf. Ap. Andrei, Sf. Ierh. Nicolai, Sf. Mc-ță Ecaterina și alții sfinți cu slujbă de priveghere (polileu). Iar în zilele de luni, miercuri și vineri se dezleagă la bucate de pește doar unde este hramul bisericii. Dezlegările la pește sunt îngăduite de tipic doar până pe 20 decembrie / 2 ianuarie, când se începe perioada de înainte prăznuire a Nașterii Domnului.

Astăzi poate mai mult ca niciodată, chiar şi printre creştini, postul este înţeles greşit. Abţinerea de la mâncare prin: regimuri medicale, diete sportive, grevă socială, sau din dorinţa de ,,imagine” şi, ca efect al bunăstării omului, nu au nimic comun cu postul, căci postul, în înţelesul său corect, este un act religios şi, nu oarecare abţinere de la unele bucate poate fi socotită perioadă de post.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Chiar şi cei care ţinem posturile, e bine să ştim că, nu orice post este primit de Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare, de exemplu, vorbind despre post spune: ,,Adevăratul post este înfrânarea limbii, depărtarea de mânie, despărțirea de pofte, clevetire, minciună, jurământ strâmb”. De asemenea şi sfântul Teodor Studitul spune: ,,Adevăratul post este depărtarea de orice rău”. În această privinţă şi Gura cea de Aur a Ortodoxiei, Sfântul Ioan, Patriarhul Constantinopol, ne îndeamnă astfel: ,,Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există şi primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de bucate, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar poftim lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat. Trebuie însoţit de rugaciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos din postul care îl ţii.”

Dragii mei,

Închei acest îndemn părintesc cu nădejdea că, fiecare din noi, întăriţi fiind de harul lui Dumnezeu, în perioada acestui post, ne vom nevoi cât mai creştineşte, nu doar postind, ci făcând milostenie, rugându-ne sârguincios, frecventând mai des bisericile la sfintele slujbe, spovedindu-ne şi toate acestea încununate de primirea prin împărtăşaniei a Trupului şi Sângelui Mântuitorului Hristos.

Dacă vom face toate acestea din dragoste şi cu gând de pocăinţă pentru păcatele făcute, nădăjduim că va ajunge şi sufletul nostru un loc în care să se nască Hristos şi astfel, să putem simți din plin bucuria Nașterii Domnului, nu doar în mod raţional, gândindu-ne la ce s-a întâmplat cu mai bine de 2 mii de ani în urmă la Betleem, ci să ne bucurăm mai ales, pentru că Hristos s-a născut şi-n sufletul nostru.

Cu arhierești binecuvântări și dragoste părintească,

 +PETRU

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni