Sfântul Proroc Naum era din Elcheseea, de cea parte de Iordan, în dreptul Vegavariei, din seminția lui Simeon. Numele său se tâlcuiește „odihnă” sau „mângâiere”. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos.
Acesta, după Sfântul Proroc Iona, a prorocit ninivitenilor, cum că cetatea lor se va pierde cu apă și cu foc; lucru care s-a și făcut. Pentru că ninivitenii care se pocăiseră puțină vreme prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a împlinit asupra lor prorocirea acestuia, iarăși s-au întors la faptele lor cele rele dintâi și iarăși au pornit spre mânie îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Deci i-au ajuns pe ei această pierdere în chipul următor: era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, și, făcându-se cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela; iar o parte a cetății, care rămăsese pe munte, ieșind foc din pustie a ars-o.
Așa s-a împlinit prorocirea lui Naum, pedepsind Dumnezeu pe poporul cel păcătos, cu judecată Sa cea dreaptă. Căci pe cei ce îi miluise în zilele lui Iona Prorocul pentru pocăința lor, pe aceia iarăși, după ce s-au răzvrătit, i-a pierdut mai pe urmă.
De la Proorocul Naum a rămas o carte în trei capitole cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din care se vede că regatul Israel fusese cucerit de Asirieni, încredințându-i pe iudei de puterea lui Dumnezeu.
Sfântul Proroc Naum a mai prorocit și altele din cele ce aveau să fie și a adormit cu pace la patruzeci și cinci de ani de la nașterea sa și a fost îngropat cu cinste în pământul său.