Printre sfinții pe care îi întîlnim pomeniți pe 30 august / 12 septembrie, este și Sfântul Binecredincios Alexandru Nevschi, un sfânt de naționalitate rus, căruia i se face pomenire, ca amintire a mutării cinstitelor sale moaște în anul 1724, din orașul Vladimir în Petergurg. De ce am ales să vorbesc anume de acest sfânt și nu de altul din cei prăznuiți în această zi? Pentru a lămuri un aspect legat de sfinți și cinstirea lor, ce este înțeles greșit. E foarte important să știm că, indiferent care i-a fost naţionalitatea unui oarecare sfânt, cât a trăit pe pământ, acum având deja „cetăţenie” cerească, se cuvine să fie cinstit cuviincios şi luat ca pildă de vieţuire de toți creştinii.
Chiar dacă pe arena politică, unele state se află într-o oarecare altercaţie şi neînţelegeri asupra unor lucruri omeneşti, cum este de alt fel și țara noastră, pe adevărații creştini, indiferent din ce țară sunt, nu-i împedică nimic să-şi cinstească sfinţii reciproc. Ca drept dovadă servește faptul că, de exemplu, așa cum spunea într-un cuvânt predicatorial Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni: „Sfântul Ierarh Nicolai, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Mucenic Gheorghe și alții, nu au fost nici români, nici ruși, nici ucraineni, dar sunt cinstiți de creștinii tuturor popoarelor”.
În cazul sfinților care au fost conducători de țară, Biserica când i-au canonizat și i-a propus spre cinstire, nu a ținut neapărat cont de luptele și izbândele care le-a avut, ci a privit la mărinimia sufletească a acestuia, dragostea cu care și-a condus poporul, dragostea faţă de Dumnezeu, atitudinea sa față de biserică și mai cu seamă faptele bune și virtuțile creștinești. Or, în viața cneazului Alexandru toate acestea sunt vizibile. Cei care totuși doriți să vă informați pe deplin și să fiți mai convinși în această privință, puteți citi detailat viața Sfântului Alexandru Nevski, care este scrisă nu doar de ruși, ci și de români, de bulgari, de greci. Și apropo, vedeți că până și românii au tradus viața sfântului Alexandru, ca și a multori sfinți ruși și nu e socotit acest fapt un „impediment”. Și mai mult decât atât, mă adresez la cei care înțeleg lucrurile greșit, oare și românii, bulgarii, grecii, și alte popoare creștine sunt rusofili pentru că îi cinstesc pe cuviosul Serafim de Sarov, pe cuviosul Serghei de Radonej, pe sfântul Luca al Krimeii, pe sfânta Matroana, pe sfinții de la Valaam, de la Soloveț, de la Kievo-Pecerska și pe alții sfinți de naționalitate rusă. Tocmai de aceea, insuflat de un verset scripturistic, spunea părintele Cleopa: „Sfinții nu au granițe”. Și, atunci de ce să trasăm noi granițe între sfinți?
Vom relata doar câteva date legate de viața Sfîntului Alexandru Nevschi. El s-a născut pe 30 mai 1219 la Pereslavl-Zaleski, în regiunea Iaroslav și a fost al patrulea fiu a lui Iaroslav al II-lea Vsevolodovici, Mare Cneaz al Vladimirului. Întrucât era al patrulea copil, se considera că nu avea nici o șansă de a urca vreodată pe tronul Vladimirului, dar Dumnezeu care le știe mai bine dicânt noi oamenii cum trebuie să stea lucrurile, a rânduit ca totuși să ajungă conducător. Astfel, Sfântul Alexandru Nevski a ajuns Mare Cneaz al Vladimirului și Novgorodului în secolul al XIII-lea, într-o perioadă când teritoriile locuite de ruși erau atacate de dușmani atât din răsărit, cât și din apus.
Cronicile vremii, dar și cele contemporane ne spun că, într-o epocă de mari tulburări, cneazul Alexandru a fost un om care a apărat pămînturile și credința poporul său cu mare curaj și ale cărui acțiuni, au menținut cu succes integritatea teritorială a țării sale. Ca o consecință a actului său de supunere în fața Marelui Han mongol, Alexandru a fost în măsură să salveze atât cnezatele sale (Novgorod și Vladimir), dar și alte ținuturi rusești de la dezastru.
Întrucât era și un mare rugător, pentru credința și rugăciunile sale, Dumnezeu îl ajuta în timpul luptelor să devină învingător asupra păgînilor. Îmbărbătat și întărit de harul lui Dumnezeu, tânărul cneaz, dimpreună cu oastea sa porniră de fiecare dată împotriva duşmanilor şi îi nimiciră. După o biruinţă uimitoare ce-o avuse în urma unei lupte crâncene pe rîul Neva, a primit supranumele de ,,Nevski”. Cronicile ne spun că, „întru toate era de folos poporului, pe care rîndui-se Dumnezeu să-l conducă, de aceea și poporul îl cinstea foarte mult”.
La doar 44 de ani, cuprins de boală năpraznică, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului pe 14 noiembrie 1263, la mănăstirea Goroneţ, unde mai înainte de plecarea la cele veşnice îmbrăcase haina monahală cu numele Alexie, ca un fiu ascultător al Bisericii şi cald apărător al dreptei credinţe şi al poporului rus. Tocmai de aceea, la primirea veștii morții lui Alexandru Nevski, mitropolitul Chiril al Vladimirului, rostise către enoriașii adunați în catedrală: „Copiii mei dragi, aflați că soarele Rusiei a apus!”
Multe minuni şi arătări se săvârşiră la mormântul său, iar în 1380 s-au aflat moaştele sale necuprinse de stricăcine, răspândind bună mireasmă şi săvârşind minuni. Trecerea sa în rândul sfinţilor se săvârşi mult mai târziu, în anul 1547 în vremea mitropolitului Macarie la Catedrala din Moscova, rânduindu se pomenirea pe 23 noiembrie/ 5 decembrie – ziua înmormântării sale. Dar ca dovadă a faptului amintit mai sus, s-a rânduit ca zi de cinstire și pomenire a Sfântului Alexandru și ziua de 30 august/ 12 septembrie – mutarea cinstirelor sale moaşte în anul 1724 din Vladimir în Peterburg.
Voi încheia cu-n citat spus de Gura cea de Aur a Ortodoxiei, Sfântul Ierarh Ioan, Patriarhul Constantinopolului, care aș vrea să fie ca un îndemn pentru toți: „Dacă nu putem să iubim și să cinstim, măcar să nu urâm”.
Mărimu-te pe tine, Sfinte Binecredinciosule Mare Cneaz Alexandru Nevski și cinstim sfântă pomenirea ta, că tu te rogi pentru noi, lui Hristos Dumnezeului nostru!
Prot. Ștefan RÎMBU
