Dacă citiţi în Filocalii şi în alte cărţi, o să vedeţi până la ce amănunt au ştiut să desluşească Sfinţii Părinţi unde începe păcatul şi unde sfârşeşte, unde este lucrarea omenească şi de unde începe harul dumnezeiesc. Aceasta este adevărată ştiinţă şi ştiinţa veciniciei, nu a lucrurilor pământeşti trecătoare.
Noi începem să trăim ceea ce vom şi deveni. Veșinicia lui Dumnezeu este, cum ştiţi toţi Raiul. Toţi, măcar intuitiv, ştim că este frumuseţe de nespus, şi frumuseţea aceea de nespus eşti tu, suflete, care vei deveni întru asemănarea lui Dumnezeu. Şi deci vrednică este pocăinţa şi nevoinţa creştină, drept înţeleasă, a se numi arta artelor, ştiinţa ştiinţelor şi filosofia. Cultură, la nivelul prim, primitiv, este orice cultivi. Dacă cultivi păcat, apoi păcatul îţi devine cultură.
Singura vrednică de cultură este pocăinţa, este nevoinţa drept înţeleasă. Or, aş vrea să subliniez că „drept înţeles” este aproape un sinonim al cuvântului „ortodoxie” care pe greceşte înseamnă şi „dreaptă slăvire” că drept slăvim pe Dumnezeu dacă devenim într-adevăr asemănarea Lui; dar înseamnă şi „dreapta opinie“, dreapta înţelegere. Or, dacă înţelegem drept cuvântul pocăinţă, el este singurul vrednic de denumirea de cultură.
Casă de cultură, singură adevărată, este biserica, şi cămăruţa ta atuncea când te rogi în ea. Şi închei cu aceasta, că dacă Dumnezeu îmi aude rugăciunea, o să fie ultima oară că voi mai vorbi altundeva decât în biserică. Dacă Dumnezeu îmi aude rugăciunea, când voi fi în afara cămăruiei mele, dacă vrea cineva să mă găsească şi să mă audă, să mă caute în biserică. Acolo aş vrea să rămân până la sfârşitul veacurilor şi acolo aş vrea să invit pe toţi fraţii şi surorile să ne îmbătăm de frumuseţile lui Dumnezeu.
Părintele Rafail Noica
Cultura Duhului
Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2002
