„Plecându-mă până la pământ, îți aduc cu toate oasele mele și din toată inima mea închinarea care Ție se cuvine, slăvite Dumnezeule Care locuiești într-o tăcere negrăită. Tu ai zidit pe pământ spre înnoirea mea în Hristos un cort al iubirii, un loc de odihnă al bunăvoirii Tale, un templu de carne plăsmuit cu cel mai sfânt untdelemn al sfințirii, pe care l-ai umplut apoi cu sfințenia Ta, ca prin el să-Ți fie adusă închinarea.
În el ai arătat închinare Persoanelor veșnice ale Treimii Tale și ai descoperit lumilor pe care le-ai creat prin harul Tău taina care nu poate fi rostită, puterea care nu poate fi simțită de nici una din făpturile a căror existență are un început.
Lovite de uimire, firile îngerești stau în tăcere în fața norului întunecos al acestei taine veșnice și a revărsării de slavă din inima acestei uimiri, căci în acest loc al tăcerii ea primește închinare de la toate inteligențele care s-au sfințit și s-au făcut vrednice de Tine.”
Sf. Isaac Sirianul
