Putem face tot ce vrem, dar liniște și pace nu vom avea. Trăsătura caracteristică a fiecăruia este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem liniștiți și pașnici vom intra în rândul sfinților și al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său și în sufletele lor nu-și au loc însușiri din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie căci sufletul lor este călăuzit de Duhul Sfânt. Trebuie să te liniștești. Nu mai lua peste măsură asupra ta grijile lumii acesteia, ci păzește-ți pacea și viețuiește cu Dumnezeu. Să le lăsăm pe toate în grija Domnului.
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta …”, spune scriptura. Deci nu este treaba ta dacă părinții trăiesc în bună înțelegere sau nu, dacă se ceartă, dacă sunt buni sau nu sunt buni. Pentru tine ei trebuie să fie ceva sfânt ca să ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, ca să îți fie ție bine. Da! Nu trebuie să ne supărăm părinții nici cu gândul. Și cum se poartă ei cu noi este treaba lor. Sunt unii părinți care au fost atât de aspri, care și-au chinuit copiii.
Doi frați au avut o mamă așa bună, ea le-a zis să-l cinstească pe tatăl lor, deși acesta nu se purta cu ei așa cum ar fi trebuit pentru ca să dobândească binecuvântarea lui Dumnezeu. Acum cei doi lucrează acolo, la „L.” în Pojarevaț și nu îngăduie nimănui să spună ceva despre tatăl lor. Nimeni nu îndrăznește să-l jignească. Cei doi frați zic: „Tata este sfânt pentru noi!”. Au avut o viață grea, tatăl lor nu a avut milă față de ei, dar vezi cum i-a binecuvântat Dumnezeu și au viața împlinită? Sunt recunoscători și mulțumitori față de Dumnezeu. Căci Domnul bine a voit ca prin părinții noștri să venim în lume. Vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu de cum sunt ei, vor răspunde și pentru noi. Nu noi vom da socoteală pentru ei. Noi vom da socoteală de cum și dacă i-am cinstit. Starea duhovnicească pe pământ este din cale-afară de rea și deoarece copiii mici, de până la cinci ani, se împotrivesc părinților. De aceea lucrurile merg în felul acesta pentru că nu își cinstesc părinții. Pe întreaga planetă starea este aceeași.
Starețul Tadei de Mănăstirea Vitovnița,
Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața