Răul, adică păcatul, dacă nu este combătut de la început, se transmite ca o epidemie din persoană în persoană și întreaga societate este atacată și numai câteva persoane rămân neinfluențate. De temut este microbul care se numeşte păcat. Cea mai sănătoasă societate din punct de vedere moral, dacă nu e atentă să ia măsuri imediat ce apar primele simptome, este în pericolul de a fi contaminată, să putrezească și să fie distrusă. Răul este transmisibil, contagios.
Un defect, care nu se limitează la puţini oameni, ci s-a întins în toată societatea și rar mai găseşti un om care nu a fost atins de el este şi cârtirea (bombăneala). Dar ce este cârtirea?
Să prezentăm un om ce a fost atacat de această boală sufletească, ce se numeşte cârteală. Este căsătorit. Are o soție bună, gospodină. Femeia de dimineaţă până seara muncește în casă. Nu stă deloc. Nu iese afară ca să facă companii, să bârfească și să-şi petreacă vremea fără rost. Toate treburile casei le face singură. Toți cei care-o cunosc pe femeie îl socotesc binecuvântat pe bărbat. Îl consideră fericit. Dar este într-adevăr fericit? Nu. De ce? Pentru că este cârtitor. Se întoarce la prânz acasă și dacă vreodată mâncarea nu este gata la ora pe care o vrea el, începe să bombăne s-o acuze pe soție. Niciodată nu-şi laudă soţia. Viața femeii care are un asemenea bărbat este mucenicie.
Bărbatul este cârtitor, dar cârtitoare este şi femeia. Are un bărbat de aur. Nu-i lipseşte nimic. Hainele-i sunt noi. Casa este mobilată ultimul răcnet. Radio şi televizor există. O servitoare [bonă] chiar pentru a o ajuta pe doamnă există. În plimbări şi pe la cinematografe o duce, în călătorie şi la băi, asemenea. Toate hatârurile, toate dorinţele i le satisface. A devenit sclavul ei. Credeți că doamna este mulţumită? Nu! Dacă găseşte ceva mic şi lipsit de importanță îşi va începe bombăneala, mârâitul. Și deşi are atâtea dovezi ale iubirii bărbatului ei, ea nu ezită să-i spună „nu mă iubeşti…”. Chipul îi este întotdeauna posomorât, iar bărbatul – bărbatul de aur – este întotdeauna sub acuzaţie. Prin bombănelile ei i-a făcut viața o mucenicie. Şi ca singură cale de ieşire, ca unică soluţie, bărbatul vede divorţul.
Cârtitor este bărbatul, cârtitoare este femeia, cârtitori şi copiii. O, copiii de astăzi! În anii de demult, mâncarea copiilor nu era pâinea din făină de grâu, ci o turtă de mălai, o ceapă și puține măsline. Mâncau cu poftă și niciodată nu cârteau împotriva părinţilor lor. Astăzi copiii au toate bunătățile în casă. Întotdeauna masa le este aşternută cu toate bunătăţile. Dar copilul, când vede că pe masă nu este mâncarea pe care si-o dorește, începe să mormăie din cauza nemulţumirii, să bombăne, să strige și să pretindă de la mamă-sa ce vrea el.
Copiii au devenit cârtitori şi niciodată nu sunt mulţumiţi. Desigur, pentru asta sunt de vină şi părinţii, care din teama ca nu cumva să li se îmbolnăvească copiii, tot timpul îi cocoloșesc şi-i răsfaţă şi nu vor să-i tempereze și să-i învețe că viaţa are şi ea greutăţile şi lipsurile ei. Copii care n-au învăţat în casele lor niciodată să spună „Mulţumesc”, unor astfel de copii, când vor creşte şi vor pleca de-acasă, le va fi greu să se realizeze și să trăiască.
Foarte mulți copii astăzi permanent cârtesc și bombănesc împotriva celor ce-i înconjoară. Ei zic: Sunt de vină învăţătorii. Sunt de vină profesorii. E de vină întreaga lume. Dacă ar fi posibil să nu se ducă la gimnazii și la universități, dar să-şi ia diplomele în felul acesta, fără efortul și sudoarea pe care le pretind cultura – știința de carte, şi-ar fi dorit şi aşa ceva. Niciodată nu se gândesc cât de multe datorează părinţilor lor, dascălilor lor.
Un tânăr, ca să studieze, trebuia să muncească din greu. Şi totuşi, nu numai că nu cârtea, dar era şi împlinit sufleteşte. Acum, au înlesniri mari, dar nici măcar un „Mulţumesc” nu se aude din gura tinerilor de astăzi.
Mergeţi unde vreți și veți întâlni pretutindeni cârteala. Nu numai în regimurile defectuoase şi păcătoase în care împărăţeşte nedreptatea și se aud în mod îndreptățit protestele oamenilor, dar şi în cele mai impecabile societăţi, cârteala găseşte o modalitate de a se strecura și de a-şi scurge picătură cu picătură veninul. Nu era societatea primilor creştini o societate sfântă? Nu se îngrijeau apostolii de creştini? Şi totuşi! Aşa cum spune cartea ,,Faptele Apostolilor”, şi acolo s-au auzit proteste. Dar şi în renumita Pildă a Fiului Risipitor, nu-l auzim pe fiul cel mai mare al părintelui iubitor, bombănind de nemulţumire că tatăl său nu i-a dat niciun ieduţ, ca să se distreze cu prietenii săi? Pe toate le avea în casă şi trebuia să se simtă împlinit, dar i-a lipsit ieduţul…
Oamenii sunt cârtitori unul împotriva altuia, iar în cele din urmă ajung cârtitori şi nemulţumiţi şi împotriva lui Dumnezeu. Găsesc și motive, ca să acuze diferitele lucrări ale lui Dumnezeu. Nu plouă? De ce nu plouă? Plouă? De ce plouă în ziua în care nu vor ei? Ninge? De ce ninge? Creşte temperatura? Ce-i cu atâta căldură? Sunt numai reproşuri, cârteli şi murmure de nemulţumire. Niciodată de pe buzele oamenilor nu iese un „Mulțumesc” pentru atâtea bunătăți pe care le împarte Dumnezeu. Pe aceşti oameni, chiar dacă i-ar aşeza cineva şi în rai, iarăşi vor mârâi. Cât de mare rău este cârteala, bombăneala, moftul!
Mitropolitul Augustin Kandios
