Cei ce iubesc cu adevărat pe Dumnezeu nu s-au hotărât să-I slujească nici pentru Împărăţie ca nişte negustori pentru câştig, nici pentru teama de muncile care aşteaptă pe cei păcătoşi, ci ca unii ce iubesc numai pe Dumnezeu însuşi şi pe Făcătorul lor şi cunosc, în temeiul unei rânduieli fireşti, că trebuie să umble întru buna plăcere a Stăpânului şi Ziditorului. Ei au trebuinţă de multă înţelepciune faţă de cele ce le vin înainte, căci multe sunt piedicile ce stau în calea vieţii bineplăcute lui Dumnezeu. Fiindcă nu numai sărăcia, lipsa de slavă, ci şi bogăţia şi cinstea pot fi ispite pentru suflet, ba într-o anumită măsură şi mângâierea însăşi şi odihna pe care o aduce harul în suflet.
Dacă nu va fi cu simţire sufletul care s-a învrednicit de el şi nu se va folosi de el cu multă măsură şi înţelepciune, poate să-i fie cu uşurinţă mai degrabă ispită şi piedică. Căci răutatea prefăcându-se că şi-a pierdut tăria prin har, unelteşte să strecoare în suflet moleşeală şi nepăsare. De aceea harul însuşi are lipsă pentru a se dărui, de un suflet evlavios şi înţelept care să-l cinstească şi să arate roade vrednice. Astfel e primejdie ca nu numai necazurile, ci şi mângâierile să se facă mijloc de ispitire pentru suflet. Căci prin amândouă acestea sufletele sunt probate de Ziditor, ca să se facă arătate care sunt cele care nu din pricină de câştig arată dragostea faţă de El, ci cu adevărat numai pe El îl socotesc vrednic de dragoste şi de cinstire. Căci precum celui fără grijă, slab în credinţă şi prunc la cuget, îi sunt piedică spre viaţa veşnică, fie întâmplările întristătoare şi dureroase, bolile, sărăcia, lipsa de slavă, fie dimpotrivă: bogăţia, slava şi fericirile de la oameni, iar pe lângă acestea şi războiul celui rău care-l bântuie în ascuns, dimpotrivă vei afla că celui credincios, înţelept şi viteaz, acestea îi sunt mai degrabă ajutătoare spre dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Căci „celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate le sunt, după Apostol, de ajutor spre bine”.
Prin aceasta se arată, aşadar, că cel ce iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, rupând toate ale lumii care sunt socotite ca piedici şi biruindu-le şi ridicându-se peste ele, e stăpânit numai cu dragostea dumnezeiască. „Căci funiile păcătoşilor m-au înfăşurat şi legea Ta n-am uitat” , zice dumnezeiescul Prooroc.
Cuviosul Maxim Mărturisitorul
Filocalia, vol. II
