Pastorală la Naşterea Domnului a Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove

„Iar când a venit plinirea vremii,

Dumnezeu a trimis pe Fiul Său,

născut din femeie, născut sub Lege,

ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere,

ca să dobândim înfierea.

(Galateni IV, 4-5)

 

Preasfințiți ierarhi ai Sfintei noastre Biserici,

Preacucernici preoți şi diaconi,

Preacuvioși monahi şi monahii,

Drept-măritori creștini,

 

„Veniți să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de față. Zidul cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzește Pomul Vieții; iar eu mă împărtășesc din dulceața din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare”(Stihiră la Nașterea Domnului).

La plinirea vremii, cerul s-a unit cu pământul, iar îngerii au vestit păstorilor din Bethleem că S-a născut azi Mântuitorul şi Fiul lui Dumnezeu, „întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” (Simbolul Credinței).

Bucuria vestită de îngeri cuprinde astăzi întreaga creștinătate: „În cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca II, 11).

Însă prin taina Nașterii Sale, Fiul lui Dumnezeu umple sufletele oamenilor nu doar cu bucurie, ci şi cu iubire sfântă şi curată, pogorâtă din slava Dumnezeieștii Treimi peste natura umană căzută şi decăzută, răvășită şi zdruncinată de păcatul neascultării.

În ziua Nașterii Pruncului Mântuitor, Împărăția lui Dumnezeu se așterne peste oameni, vindecându-le rana păcatului. De aceea, ni se cade a ne bucura astăzi duhovnicește întru Domnul, căci şi Apostolul Pavel spune în acest sens: „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani XIV, 17).

Dumnezeu-Cuvântul S-a întrupat pentru a ne pregăti pe noi oamenii de a deveni moştenitori ai Împărăției Cerurilor şi părtași ai veșnicilor bunătăți, prin cuvântul şi pilda vieții Sale.

Dar, El ne pregătește pentru această cerească părtășie, chemându-ne la viața Bisericii şi Taina Euharistiei.

Fiecare locaș de închinare unde se săvârșește Liturghia euharistică este o peșteră în care ne așteaptă Mântuitorul şi Izbăvitorul sufletelor noastre, iar noi suntem, la fiecare Sfântă Liturghie pe care o slujim, martori ai Nașterii şi Învierii lui Hristos.

Să-l mărturisim cu toată ființa noastră şi să nu-L trădăm pe El şi Evanghelia Sa.

Praznicul Nașterii lui Hristos este un mare dar pentru umanitate, pentru că Cel care a zis „Eu sun Calea, Adevărul şi Viața” (Ioan XIV, 6), intră în această lume, întunecată de păcat, ia pe umerii Săi oaia cea pierdută, purtându-o pe Calea Adevărului şi oferindu-i „Viața veacului ce va să fie” (Simbolul Credinței).

Într-o lume secularizată şi egoistă, trufașă şi rece, doar Pruncul-Hristos, născut în peștera sărăcăcioasă a Bethleemului, ne poate încălzi sufletele, dându-ne puterea de a-i ierta pe semenii noștri, de a-i ajuta, de a-i iubi şi de a nu răspunde la rău cu rău, „ci de a birui răul cu binele” (Romanii XII, 21).

Cinstiți părinți ai Sfintelor noastre Altare,

În aceste zile sfinte şi pline de mireasma praznicului dumnezeiesc, gândurile mele de părinte duhovnicesc al Bisericii şi al neamului nostru se îndreaptă către conducători şi popor, către părinți şi tineri, vârstnici şi nevoiași, către cei din instituțiile de detenție şi către tot sufletul cel necăjit şi întristat, care are nevoie de mila şi ajutorul lui Dumnezeu Cel Întrupat: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, păzind întru dreptate poruncile lui Dumnezeu!”.

La sfârșitul acestui an, aflându-mă în Țara Sfântă şi în Peștera Bethleemului, împreună cu un impunător grup de pelerini, preoți şi arhierei, am înălțat smerită rugăciune Cerescului Împărat  pentru drept-măritorul popor al Moldovei din țară şi din afara hotarelor, pentru ca toți împreună să trăim în pace şi dragoste, în credință şi în mărturisirea Dumnezeului nostru.

La mulți şi plini de har ani!

 

Cu arhierești şi părintești binecuvântări,

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

 

Nașterea Domnului,

Anul mântuirii 2019/2020,

Chișinău