„Când facultatea impulsivă a sufletului (mânia) se pornește împotriva patimilor, trebuie să știi că este vreme de tăcere, căci este ceas de luptă. Iar când vede cineva că starea aceasta de neliniște a ajuns la liniște, fie prin rugăciune, fie prin milostenie, atunci să-și miște sufletul către dragostea dumnezeiască prin cuvintele dumnezeiești [ale Scripturilor], asigurând însă prin legăturile smeritei cugetări aripile minții. Căci până nu se smerește cineva foarte prin disprețuirea de sine, nu poate grăi despre măreția lui Dumnezeu.” (Sfântul Diadoh al Foticeii)
Facultatea impulsivă, numită și irascibilitate sau mânie, este cunoscută din antichitatea clasică drept una din cele trei părți ale sufletului. În lucrarea sa împotriva firii, mânia dă naștere la unul dintre cele șapte păcate de moarte. În lucrarea sa conformă cu natura, însă, constituie o putere ce se numește bărbăție, fără de care virtutea nu este posibilă. Aceasta deoarece nu este suficientă înclinarea voinței spre bine, ci este de trebuință și avântul bărbătesc al sufletului pentru a reuși în virtute, după ce mai înainte s-a întors de la rău.
Teoclit Dionisiatul, Tâlcuri la Filocalie, vol. 2, Sfântul Diadoh al Foticeii
