Istoria bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din mun. Ungheni
Biserica „Nașterea Maicii Domnului”.
Localitatea: mun. Ungheni (cartierul Ungheni-Deal).
Anul înființării: 2016.
Preot paroh: Preot Sava BÎRLIGA.
Slujiri arhierești (ultima): 19 august 2016 (punerea pietrei de temelie).
Această parohie a fost înființată în anul 2016 cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni și prin râvna Protoiereului Simion CULEAC, susținut de un grup de creștini. Părintele Simion a fost numit paroh al bisericii în construcție „Nașterea Maicii Domnului” din mun. Ungheni la 10 februarie 2016.
Piatra de temelie a fost pusă la data de 19 august 2016, începând astfel lucrările de zidire a sfântului locaș. Serviciul divin a fost oficiat de Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni. Alături de Ierarh, la punerea pietrei de temelie, a participat un sobor de preoți din protopopiatul Ungheni și creștini din cartierul Ungheni-Deal.
Prima Sfântă Liturghie pe locul viitoarei biserici a fost oficiată în luna august a anului 2016.
La 24 aprilie 2019 în funcția de paroh al bisericii, prin decretul Preasfințitului PETRU, a fost numit Preotul Sava BÎRLIGA. Prima Liturghie în paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” (subsolul bisericii), a fost oficiată la data de 30 iunie 2019, în Duminica a 2-a după Rusalii. La moment biserica se află în construcție.
Contacte:
Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, cartierul Ungheni-Deal, mun. Ungheni.