Parohia „Acoperământul Maicii Domnului”, Voinescu (sectorul Cococeni)

Istoria bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Voinescu (sectorul Cococeni), r. Hîncești

 

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”.

Localitatea: s. Voinescu (sectorul Cococeni), r. Hîncești.

Anul înființării: 2011.

Preot paroh: Protoiereu Mihail PETREANU.

Slujiri arhierești (ultima): 26 noiembrie 2020.

 

La data de 04 noiembrie 2011 Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului” de pe teritoriul cimitirului din satul Voinescu (sectorul Cococeni), raionul Hîncești. Preasfinţiei Sale i-a coslujit un sobor de preoți în frunte cu Protoiereul Ioan PÎRĂU, Protopopul raionului Hînceşti. După încheierea Sfintei Liturghii a fost săvârşită sfinţirea locului viitoarei biserici în cinstea „Acoperământului Maicii Domnului”. Responsabil de zidirea locașului sfânt a fost diaconul Zinovie COJOCARU (la 06 ianuarie 2012 părintele Zinovie a fost hirotonit în treapta de preot, de către Ierarh la mănăstirea „Sf. Cuv. Parascheva”, Hîncu).

Preotul Zinovie COJOCARU a administrat lucrările de zidire până în anul 2014. În luna noiembrie a anului 2014 Părintele a trecut la cele veșnice. La 18 noiembrie 2014 Preasfințitul PETRU a oficiat rânduiala înmormântării Părintelui Zinovie în biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitatea Voinescu.

În funcția de paroh al bisericii, prin decretul Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a fost numit Protoiereul Mihail PETREANU. Părintele Mihail a depus efort pentru a duce la capăt lucrările de construcție și înfrumusețare a locașului sfânt.

La data de 26 noiembrie 2020 Preasfințitul Episcop PETRU a oficiat rânduiala sfințirii Prestolului (Sfintei Mese) și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Voinescu. În dimineața zilei, părintele paroh, Protoiereul Mihail PETREANU, dimpreună cu familia sa, soborul de preoți prezenți și credincioșii adunați, a întâmpinat călduros pe Ierarh. După Vohodul mic, Părintele Mihail PETREANU, pentru efortul și osteneala depusă la înfrumusețarea bisericii, a fost decorat cu distincții bisericești.

Alături de Ierarh au coliturghisit Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, Protoiereul Serghei SLĂNINĂ, Protopop de Hîncești, și un impunător sobor de slujitori.

La final, ctitorii bisericii au fost decorați cu Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești.

 

 

Contacte:

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Voinescu (sectorul Cococeni), r. Hîncești.