Părinții trebuie să comunice foarte mult cu copiii

1.După ce criterii ar trebui să ne conducem în alegerea partenerului?

Noi toți suntem diferiți ca caracter, astfel și criteriile de alegere a partenerului sunt diferite. Totuși trebuie să atragem atenția după comportament, dar cel mai importante sunt locurile pe care le vizitează și prietenii cu cine comunică. Trăsăturile și caracterele se formează din obișnuințele zilnice și comunicarea pe care o avem.

Sf. Paisie Aghioritul menționează că trebuie să căutam perechea potrivită în biserică, ca viața să ne fie cu rugăciune și ascultare ca în biserică, iar dacă ne căutăm perechea pe la petreceri, atunci și viața o să fie zbuciumată și nesigură.

2.Care e scopul familiei creștine?

Dumnezeu a creat pe om după Chipul Său, dar asemănarea cu El trebuie să o dobândim prin această viață pământească.

Putem determina mai multe scopuri a familiilor creștine, dar scopul primordial ar trebui să fie mântuirea sufletului, dar fiindcă suntem foarte slabi ca indivizi, Dumnezeu ne-a dat să ne susținem reciproc prin familie: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.” Matei 19, 5-6.

Această unire binecuvântată, ne ajută să trecem cu ușurință peste ispitele care apar în viața noastră. Prima etapă a trăirii în familie este când soții se șlefuiesc unul pe altul, luptă cu sinele, cu egoismul și încearcă să facă totul în comun și să trăiască echilibrul lucrurilor fără ca să-l supere pe celălalt. Următoarea etapă este mărirea acestei rezistențe și trăiri în Hristos prin nașterea de prunci, care apar din iubire și este un rod al iubirii lor.

Nașterea de prunci este un produs, o binecuvântare și nicidecum un scop în sine. Perpetuarea neamului este o continuitate a binelui din noi și nicidecum un scop pe care trebuie să-l aibă o familie. Scopul primordial trebuie să fie cum am mai spus-o mântuirea sufletului, iar căile pot fi foarte variate.

3.Care este rolul mamei și al tatălui pentru educarea copilului?

Mulți întreabă: „de când să înceapă educare copiilor”?

E simplu. Începi din acel moment din care conștientizezi că dorești să te mântuiești tu și toți cei din jurul tău. Începe a te educa pe tine încă de tânăr fiind și nu: fuma, bea băuturi alcoolice, răspunde înapoi urât, obraznic, leneș, timid, neascultător, nu pierde timpul în zadar la telefon și prin acest mod încearcă să te educi pe tine.

Odată ce ai un ritm de viață sănătos tu, genele tale vor avea doar înclinații bune și se vor transmite la copiii tăi. Ei sunt o copie ideală a ta, la care cel mai ușor vei putea să o formezi așa prin tine.

Totodată, părinții sunt și niște jandarmi care trebuie să echilibreze totul în viața copiilor săi, fiindcă copiii sunt cu tendința: de a dori, de a avea, de a cunoaște, iar părinții cu dragoste trebuie să le lămurească care sunt consecințele interacționării cu: alți copii dar mai răi, cu timpul pierdut mult la telefon, nedorința de a face lecțiile, a citi, fumat-alcool, etc.

Rugăciunea părinților pentru copii, ca Dumnezeu să aibă grijă acolo unde tu ca părinte nu dovedești.

4.Cum trebuie să interacționăm cu copii ca să nu fie influențați de societate?

Nu putem restricționa copiii de a nu interacționa cu evoluția societății noastre: televizor, telefon, colegi la școală, a vorbi prostii, fiindcă ei trăiesc zilnic aceste aspecte cu cei din jur și vor fi marginalizați de semenii săi și vor suferi enorm, iar ceea ce nu i-am permis astăzi, o să aibă acces mâine.

De aceea părinții trebuie să comunice foarte mult cu copiii ca să le explice fiecare lucru de ce nu se poate de al face cum ar fi: fumatul, pornografia, alcool, narcomania, prieteni de gașcă, și de ai face un program de activitate: rugăciune, masa cu toți membrii familiei, nu să mănânce când dorește și tot ceea ce este mai bun, dar să se împartă, să citească și să scrie pentru a dezvolta creierul, telefonul sau calculatorul să nu fie o obsesie la care să stea toată ziua, dar să fie o relaxare de 2-3 ore zilnic prin care comunică cu prietenii, sau caută informați de dezvoltare personală și nicidecum jocuri.

E rău când noi suntem influențați de societate, înseamnă că suntem slabi, trebuie noi să dezvoltăm o societate bună, cu valori morale și bazată pe învățătura Bisericii Ortodoxe

5.Cum ar trebui să fie o zi din viața unei familii creștine?

Ce este mai frumos, decât a fi toți împreună!

Astfel văd o zi a unei familii creștine fericite.

Dar cine sunt acei toți? Familia care e formată în toate direcțiile precum ar fi părinții voștri care s-ar bucura de bătrânețile părinților lor, și cu siguranță toți părinții își vor bine copiilor lor, iar îngrijirea de nepoți este cea mai mare bucurie, iar toate acestea să fie în Hristos.

Astfel fiecare zi din viața noastră trebuie să aibă același program ce ne apropie și mai mult de cei pe care îi iubim și simțim iubire și toate înconjurate de dragostea nemărginită a lui Dumnezeu!

Interviul:

Preotului Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova

Acordat:

Gulica Maria,

Liceului Teoretic cu profil Arte Grigore Grigoriu cu sediu la mănăstirea

Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria, Căușeni.