Miercuri, 4 decembrie, 2024, de sărbătorea Intrarea Maicii Domnului în Biserică Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după săvârșirea slujbei acatistului în dimineața zilei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu și Maicii Domnului, pentru toate binecuvântările și ajutorul ce […]
Miercuri, 4 decembrie, 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat slujba acatistului Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț, la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din Municipiul Ungheni. La serviciul divin, alături de Înaltpreasfinția Sa, au participat slujitorii Catedralei Episcopale și credincioșii, care au venit să înalțe rugăciuni de laudă şi de […]
Iubiți credincioși, Măreața sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică, ne pune în fața noastră, ca o hrană spirituală, multe și folositoare învățături duhovnicești. Deși sărbătoarea este numită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, poate mai corect ar fi – dacă ne conducem după istoricul sărbătorii – să se numească Aducerea Maicii Domnului la Templu. Desigur, atunci […]
În seara zilei de marți, 3 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Slujba Privegherii în cinstea Sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevski” din Mun. Ungheni. În cadrul slujbei de Priveghere Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu prot. Vadim CORORSTINSCHI, Secretarul […]
Duminică, 1 decembrie, 2024, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Întrucât suntem în perioada postului Nașterii Domnului, mulți enoriași ai Catedralei Episcopale și fii duhovnicești ai Înaltpreasfinției Sale au solicitat săvârșirea acestei sfinte taine. Astfel, Vladâca Petru dimpreună cu un sobor de slujitori, au săvârșit […]
Duminică 1 decembrie, 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. În dimineața zilei Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a fost întâmpinat de slujitorii catedralei și credincioșii prezenți. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul […]
Sîmbătă seara, 30 noiembrie, 2024, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit slujba privegherii la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. Alături de Înaltpreasfinția Sa au slujit Prot. Vadim COROSTINCHI, Secretarul Eparhial și slujitorii catedralei. La sfârșitul slujbei privegherii, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură.
Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfătărilor, şi totodată era sever şi lipsit de […]
Unde este curajul, lumina din ochi? Oamenii triști paralizează viața. Oamenii sătui de viață înăbușă bucuria. Oamenii posomorâți înmormântează credința. Oamenii fără credință seamănă disperarea. Frica devorează din energie și îi epuizează pe oameni. Panica anesteziază puterea de care avem nevoie zi de zi. Iar copii caută lumina în ochii adulților. Și aceștia sunt stinși… […]
Sîmbătă, 23 noiembrie, 2024, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a slujit în parohie ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Vătămăneasa, rn. Călărași. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a înfăptui aici un generos act filantropic. Acest act de binefacere a constat în oferirea a 50 de pachete mari cu diferite articole vestimentare noi, pentru copiii (scurte de […]
Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni a slujit în parohia ,,Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Vătămăneasa, raionul Călăraşi. În dimineaţa zilei Ierarhul a fost întâmpinat de parohul bisericii, preotul Eugen PRICEPA şi credincioșii prezenți. Înaintea de începerea Sfinte Liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit slujba de sfințire a […]
Vineri, 22 noiembrie, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, aflându-se la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din s. Răciula, rn. Călărași, unde a săvârșit un Te Deum, pentru sănătatea Schiegumenii EUSTOLIA, cu prilejul cinstirii Sfintei Eustolia, a săvârșit apoi și slujba de sfințire a brutăriei din incinta respective mănăstiri. Înaltpreasfinția Sa, după slujba sfințirii, a apreciat […]
Vineri, 22 noiembrie, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica „Sf. Ierarh Nectarie”, de la Orfelinatul „Preafericitul Iosif” din Chișinău, s-a deplasat la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din s. Răciula, rn. Călărași. Aici, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de stareța mănăstirii, Schiegumena EUSTOLIA (Rotari), dimpreună cu obștea. După aceasta, Ierarhul, […]
Joi 21 noiembrie, 2024, Liceul Teoretic „M. Eminescu” din mun. Ungheni și-a sărbătorit hramul, întrucât îi au ca ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu acest prilej, respectiva instituție de învățământ a organizat câteva măsuri educative și artistice, dar și slujba de sfințire. Și întrucât respectivul liceu aflându-se în proximitatea Catedralei Episcopale și este într-o colaborare […]