Noutăţi și evenimente

Focul Haric va ajunge și în acest an în țara noastră, pentru a 15-a oară consecutiv

  Focul Haric va ajunge şi în acest an în ţara noastră, pentru a 15-a oară consecutiv. În Joia Paştelui, o delegaţie a Mitropoliei Moldovei, condusă de ÎPS Mitropolit Vladimir, va merge în Țara Sfântă, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde vor lua lumina sfântă. 

Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în cinstea marelui praznic împărătesc al Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2017-04-09 09:56:24 | Vizualizări 1126

De praznicul „Intrării Domnului în Ierusalim” Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni s-a arătat a fi neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi veniţi în număr mare la slujba de „florii”, săvârşită de Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni.

Desfășurarea Festivalului Cântecului Pascal – Ungheni 2017

2017-04-07 19:28:24 | Vizualizări 2923

Întrucât ne apropiem de periada Sărbătorilor Pascale, vineri, 7 aprilie 2017, în a doua jumătate a zilei, în incinta Liceului Teoretic „M. Eminescu” din or. Ungheni, s-a desfășurat Festivalul Cântecului Pascal. Această frumoasă activitate cultural-spirituală, a avut loc la inițiativa Direcției de Învățământ a raionului Ungheni în colaborare cu Episcopia de Ungheni și Nisporeni.

A fost desfășurat concursul brain-ring în r-nul Hâncești

2017-04-06 06:03:08 | Vizualizări 849

Miercuri, 5 aprilie 2017, a fost desfășurat concursul Brain-Ring, ediția a IV -a, pentru echipele din r-nul Hâncești, gazda fiind LT. Lăpușna r-nul Hâncești. Concursul dat face parte din Proiectul Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova în parteneriat cu Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni: Sunt tânăr și doresc să mă […]

Agenda Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni

2017-04-05 12:39:42 | Vizualizări 1022

Miercuri, 5 aprilie 2017, în incinta Centrului Eparhial din or. Ungheni, Chirarhul locului Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a avut zi de audiență pentru preoții și mirenii episcopiei noastre. Printre clericii și mirenii primiți de Ierarh, a fost și Protoiereul Tudor ROMAN, parohul bisericii „Cuv. Parascheva” din s. Bozieni, r. Hîncești, care a […]

A fost desfășurat concursul brain-ring în r-nul Ungheni

2017-04-04 19:55:52 | Vizualizări 856

Marți, 4 aprilie 2017, a fost desfășurat concursul Brain-Ring, ediția a IV -a, pentru echipele din r-nul Ungheni, gazda fiind LT. M. Eminescu or. Ungheni. Concursul dat face parte din Proiectul Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova în parteneriat cu Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni: Sunt tânăr și doresc să […]

Să ne pocăim pentru păcate şi să căutăm unirea cu Hristos

2017-04-04 19:50:09 | Vizualizări 616

Spovedania este o întâlnire cu Hristos, pe Care noi, uneori sau poate chiar adeseori, Îl părăsim. Este o întâlnire care poate fi o reală bucurie atunci când, într-un oarecare răstimp, nu ne-am despărţit prin nimic de Hristos, când prietenia noastră a rămas curată, integră, când această prietenie nu a fost umbrită de necredincioşie. În acest caz […]

Săptămâna tineretului ortodox începe cu activități desfășurate la Călărași

2017-04-04 07:19:15 | Vizualizări 817

În data de 3 aprilie 2017, r-nul  Călărași a dat start activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox, din Episcopia de Ungheni și Nisporeni. În această zi în or. Călărași au fost desfășurate două activități:      1. Conferință: Prietenul care nu trădează, conferențiar fiind prot. Vadim Corostinschi, Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, care a prezentat valoarea prieteniei și raportul pe care îl […]

Slujba Pasiei oficiată în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2017-04-02 18:24:36 | Vizualizări 1038

În seara zilei de duminică, 2 aprilie 2017, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit ultima slujbă a Pasiei din anul acesta, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Alături de Preasfinţia Sa, la slujba Pasiei au fost prezenţi Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, soborul de preoţi slujitori ai […]

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca sărbătorită la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni

2017-04-02 09:46:32 | Vizualizări 857

În data de 2 aprilie 2017. În a V-a duminică a Sfîntului și Marelui Post, numită și Duminica Cuvioasei Maria Egiptenca, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soburul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei […]

În atenția echipelor înregistrate la concursul Brain-Ring, ediția a IV - a

2017-03-31 17:12:12 | Vizualizări 1458

În atenția echipelor înregistrate la concursul Brain-Ring, ediția a IV – a. Concursul se va desfășura: 1. R-nul Călărași – 3 aprilie 2017, se va desfășura în Gimnaziul Temeliuți, ora 14.00 2. R-nul Ungheni – 4 aprilie 2017, se va desfășura în LT. M. Eminescu, or. Ungheni, ora 14.00 3. R-nul Hâncești – 5 aprilie […]

1 342 343 344 367