,,Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul!” (Psalmul 103, 1) Prin mila Bunului Dumnezeu și cu străduințele Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, anunțăm cu bucurie apariția unui nou CD prilejuit de împlinirea a 50 de ani de viață a arhipăstorului nostru. Titlul foarte sugestiv al acestui CD ,,Mergeai cu Crucea-n spate” face trimitere la […]
Marți, 12 septembrie 2017, Catedrala Episcopală din orașul Ungheni s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, pentru a-și sărbători ocrotitorul ceresc, pe Sfântul Binecredincios Mare Kneaz Alexandru Nevski. Serviciul divin a fost săvârșit de Chiriarhul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni înconjurat de un ales sobor de preoți şi diaconi, precum […]
În ajunul sărbătoririi Sfântului Binecredincios Mare Kneaz Alexandru Nevski, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat slujba privegherii în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, care-l are ca patron și ocrotitor ceresc, pe acest mare Sfînt. Alături de Preasfinția Sa la slujba privegherii a luat parte Secretarul Eparhial, Preot Vadim COROSTINSCHI și un sobor de preoţi şi diaconi.
Luni, 11 septembrie 2017, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni.
Iubiţi credincioşi, Sfântul Ioan Botezătorul a suferit tăierea capului pentru că a fost un om care a avut curaj să zică răului rău şi mai mult, chiar s-a împotrivit acestui rău. Sigur că atunci când a plecat din pustie, el a fost încredinţat că Irod nu o să-l asculte. Poate s-a gândit chiar că o să i […]
10 septembrie 2017. În a XIV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de Stareţa acestui aşezămînt monastic, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală și slujitorii sfintei mănăstiri. Alături de Ierarh au […]
Miercuri, 6 septembrie 2017, în a doua jumătate a zilei, în incinta Bibliotecii Publice „D. Cantemir” din mun. Ungheni, în cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii, s-a desfăşurat o activitate culturală cu genericul Ungheniul în patru anotimpuri, prin care au fos prezentate tablouri pictate de copii din diferite licee din oraş, cu ocazia împlinirii […]
Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a decorat cu Distincția Eparhială „Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț” pe Preacucernicul Protoiereu Serghei IAMANDI, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din satul Vătămăneasa, raionul Călăraşi.
În dimineaţa zilei de miercuri, 6 septembrie 2017, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat împreună cu soborul de preoţi ai Catedralei, slujba acatistului în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăţ, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiu Ungheni. La finalul slujbei Preasfinţia Sa a mulţumit credincioşilor pentru prezenţă, rostind un cuvânt de învăţătură în care a […]
Cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în data de 16 septembrie 2017, la Mănăstirea Hârbovăț, sunt invitați tinerii pentru a participa la evenimentul dedicat tânărului ortodox, unde vor fi organizate mai multe acțiuni cultural-pastorale, dedicate tinerilor și întregii comunități creștine din Moldova și unde vor avea posibilitatea de a se prezenta la târgul de organizații din […]
Numeroși tineri au participat vineri, 1 septembrie 2017, la ceremonia de deschidere a ITO 2017, eveniment ce se desfășoară în perioada 1-4 septembrie la Iași. La eveniment a fost prezent Părintele Patriarh Daniel împreună cu alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe. Manifestarea a debutat cu defilarea tuturor delegațiilor participante la care Preasfințitul Episcop PETRU, a delegat tineri din […]
Vineri,1 septembrie 2017, cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcopul de Ungheni şi Nisporeni, preşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale, prot. Ştefan RÎMBU, a luat parte la careul de deschidere a anului de învăţământ la şcoala primară ,,Spiridon Vangheli”, mun. Ungheni. În cuvântul oferit, prot. Ştefan a transmis elevilor şi profesorilor mesajul de felicitare, de urări de bine […]
Cu binecuvintarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Departamentul Învăţămînt Religios şi Catehizare, aduce sincere şi frumoase felicitări Direcţiilor Raionale de Învăţămînt Ungheni, Nisporeni, Călăraşi şi Hînceşti, profesorilor, stundenţilor de la colegii şi elevilor din ciclele primar, gimnazial şi liceal cu sărbătoare “ Primului Sunet “, care conform unei frumoase tradiţii, de-a lungul deceniilor, anual […]
Preasfințite Vlădica NICODIM, Cu bucurie în Domnul Cel Dătător de Viață și cu dragoste, Vă felicităm călduros cu frumosul prilej de recunoștință Domnului, ziua de naştere. Cu gînduri alese față de Preasfinția Voastră, Vă dorim să aveți multă sănătate, tărie trupească pentru a putea sluji Sfintele Liturghii și tărie sufletească pentru a putea să biruiți […]