Noutăţi și evenimente

FOTO/VIDEO Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite și Sfințirea Colivei în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

În dimineaţa zilei de vineri 23 februarie 2018, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni, s-au oficiat următoarele slujbe rânduite de Biserică, caracteristice Postului Mare: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI şi IX. După ceasul I, tradiţional, a fost oficiată, de către soborul preoţilor şi diaconuilor slujitori ai catedralei, slujba de pomenire a răposaţilor. După slujba […]

FOTO/VIDEO Ultima parte a Marelui Canon al Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2018-02-22 17:33:31 | Vizualizări 1039

Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba ultimii părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari. Cu acest prilej, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a săvârşit slujba Canonului celui Mare în Catedrala Episcopală “Sf. Bin. […]

FOTO/VIDEO În seara zilei de miercuri a primei săptămîni din Postul Mare,Preasfințitul PETRU a oficiat Pavecernița Mare cu citirea Canonului a Sf. Andrei Criteanu la catedrala Episcopală

2018-02-21 17:34:32 | Vizualizări 1379

În seara zilei de miercuri a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfîntul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni, a săvîrșit slujba Canonului celui Mare. La această slujbă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini din oraşul Ungheni. Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi […]

FOTO/VIDEO Cea de-a III- a zi a Postului Mare: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, din orașul Ungheni

2018-02-21 11:27:05 | Vizualizări 1342

În dimineaţa zilei de miercuri, 21 februarie 2018, începând cu ora 07:00, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul de Ungheni. s-au oficiat slujbele orânduite acestei zile: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX, Obedniţa şi Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. La finele ceasului I, tradiţional, a fost oficiată slujba de pomenire a răposaţilor, de către soborul de preoţi slujitori ai […]

FOTO/VIDEO A doua parte a Marelui Canon a Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2018-02-20 17:42:24 | Vizualizări 1424

Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba celei de-a doua părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari. Cu acest prilej, Preasfinţitul PETRU,, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a săvârşit slujba […]

FOTO/VIDEO Prima parte a Marelui Canon a Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2018-02-19 17:37:54 | Vizualizări 1960

În seara primei zile a Postului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat în prezența slujitorilor Catedralei şi a numeroşilor credincioși, slujba Pavecerniţei mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.  Canonul cel Mare este cel mai important imn despre pocăinţă pe care îl are Biserica Ortodoxă, […]

Prima zi a Sfântului și Marelui Post în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2018-02-19 12:00:26 | Vizualizări 1003

În dimneaţa zilei de luni, 19 februarie 2018. În prima zi a Sfântului şi Marelui post, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la slujba orânduită acestei zile, în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. După Ceasul I, Preasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei, a oficiat Litia pentru cei adormiţi.

Cinul Iertării în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

2018-02-18 16:26:23 | Vizualizări 2230

În seara zilei de 18 februarie 2018, în duminica lăsatului sec de brânză (Duminica Iertării), pomenirea izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat cinul iertării în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Cinul Iertării a fost  precedat de Ceasul IX şi Slujba Vecerniei care a fost oficiată de clericii catedralei, Protoiereul Ștefan RÎMBU și […]

În Duminica lăsatului sec de brînză, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala Episcopală ,,Sf.Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, din mun. Ungheni

2018-02-18 10:40:58 | Vizualizări 938

În Duminica Lăsatului sec de brînză, 18 februarie 2018, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de soborul de preoţi slujitori împreună cu  enoriaşii catedralei.

Slujba Privegherii în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

2018-02-17 17:48:55 | Vizualizări 778

În seara zilei de sîmbătă, 17 februarie 2018, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Slujba Privegherii în catedrala episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” din municipiul Ungheni. Alături de Ierarh, la slujba privegherii au  luat parte soborul preoților slujitori și creștinii catedralei.

Liturghie Arhierească în Parohia “Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Buşila, raionul Ungheni

2018-02-17 13:09:24 | Vizualizări 2505

Sîmbătă, 17 februarie 2018, cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Cuvios Isidor Pelusiotul, la solicitarea parohului bisericii și creștinilor din satul Buşila, raionul Ungheni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta Liturghie, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea dată. Liturghia Praznicală de astăzi a fost prilejuită […]

Miting consacrat eroilor căzuți pe câmpul de luptă din Afganistan

2018-02-17 10:00:50 | Vizualizări 542

Vineri, 16 februarie 2018, la Complexul Memorial din mun. Ungheni, a avut loc mitingul consacrat celor 29 de ani de la forțelor armate sovietice din Afganistan și pomenirea eroilor căzuți pe câmpul în cei 10 ani de conflict armat. Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, la acest miting al luat parte […]

Tradiții frumoase promovate de creștini în Săptămîna albă la Buțeni, raionul Hîncești

2018-02-16 15:45:18 | Vizualizări 1155

Aflîndu-ne în săptămîna albă, enoriașii bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din sat. Buțeni, raionul Hîncești, împreună cu copiii Centrului Creștin-Ortodox Social-Misionar „FILOCALIA” și fondatorul Centrului, Protoiereul Vasile PREPELIȚĂ au promovat o tradiție frumoasă de a face clătite și de a le împărți săracilor, bătrînilor și celor țintuiți la pat. Femeile din sat au făcut clătite cu brînză, […]

Voiţi voi oare să vedeţi frumuseţea hainei iernii în toată măreţia ei? FOTO

2018-02-15 12:09:41 | Vizualizări 1195

Despre acest tablou frumos al iernei o spune mai amănunțit Sfântul Inochentie al Odessei:  ,,Voiţi voi oare să vedeţi frumuseţea hainei iernii în toată măreţia ei? Duceţi-vă în orişicare dumbravă vă place, la vreme de chiciură şi veţi vedea că iarna pare că vrea să se ia la întrecere cu primăvara în măiestrie şi podoabe. Această întrecere […]

1 237 238 239 300