7 martie 2020. În sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. După cum este specific Postului Mare, numeroși creștini din întreaga lume și-au îndreptat astăzi pașii către sfânta biserică pentru a primi Taina Mărturisirii și a se împărtăși cu […]
În dimineaţa zilei de vineri 6 martie 2020, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, s-au oficiat următoarele slujbe rânduite de Biserică, caracteristice Postului Mare: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI şi IX. După ceasul I, tradiţional, a fost oficiată, de către soborul preoţilor şi diaconilor slujitori ai catedralei, slujba de pomenire a răposaţilor. După slujba […]
Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba ultimii părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari. Cu acest prilej, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a dat citire ultimei părți a Canonului cel Mare în […]
În seara zilei de miercuri a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfîntul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, a săvârșit slujba Canonului cel Mare. La această slujbă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini din oraşul Ungheni. Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de […]
În dimineaţa zilei de miercuri, 4 martie 2020, începând cu ora 07:00, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul de Ungheni. s-au oficiat slujbele orânduite acestei zile: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX, Obedniţa şi Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. La finele ceasului I, după cum indică tipicul bisericesc, a fost oficiată slujba de pomenire a răposaţilor, de către soborul […]
Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba celei de-a doua părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanu, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari. Cu acest prilej, Preasfinţitul PETRU,, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a săvârşit slujba Canonului […]
Marţi 3 martie 2020. În cea de-a II-a zi a sfântului şi marelui post, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la slujba orânduită acestei zile la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. După Ceasul I Preasfinţia Sa, împreună cu clericii catedralei, a oficiat litia pentru cei răposaţi, după care a rostit un cuvânt de […]
„Postul trebuie primit și ținut cu bucurie, nu cu frică și părere de rău” Iubiți întru Hristos frați și surori Prin Mila și Harul lui Dumnezeu, am ajuns din nou într-o perioadă foarte folositoare pentru suflet și plină de bucurie duhovnicească, perioada sfântă a Postului Mare, care mai este numită de Sfinții Părinți „primăvara sufletului”. Și tot Sfinții Părinți spun că […]
În seara primei zile a Postului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat în prezența slujitorilor Catedralei şi a numeroşilor credincioși, slujba Pavecerniţei mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Canonul cel Mare este cel mai important imn despre pocăinţă pe care îl are Biserica Ortodoxă, […]
În dimineaţa zilei de luni, 2 martie 2020. În prima zi a Sfântului şi Marelui post, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la slujba orânduită acestei zile, în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. După Ceasul I, Preasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei, a oficiat Litia pentru cei adormiţi. Biserica ne […]
Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, marţi, 25 februarie 2020, în Liceul Teoretic Sculeni, sa desfășurat Seminarul Raional al profesorilor de Religie cu tematica: ,,Importanţa Religiei în şcoală”. La eveniment au participat toţi profesorii de Religie, Inspectorul Direcţiei Educaţie, Dn Cornel PREPELIȚĂ, protopopul circumscripției Ungheni, Protoiereul Bartolomeu TURTUREANU şi preşedintele Sectorului Eparhial, Învăţământ […]
Cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, joi, 20 februarie a.c. în biserica Sfinților Voievozi din localitatea Lăpușna, raionul Hâncești, a avut loc Adunarea ordinară a Protopopiatului Hâncești. Adunarea propriu zisă a demarat cu Sfânta Liturghie care a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu parohul bisericii „Sfinții Voievozi” din […]
În seara zilei de 1 martie 2020, în duminica lăsatului sec de brânză (Duminica Iertării), pomenirea izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat cinul iertării în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Cinul Iertării a fost precedat de Ceasul IX şi Slujba Vecerniei care a fost oficiată de clericii catedralei. […]
În Duminica Lăsatului sec de brînză, 1 martie 2020, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul de preoți slujitori împreună cu enoriașii catedralei. Alături de Preasfinţia Sa, au coliturghisit soborul de preoți şi diaconi slujitori […]