Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba celei de-a doua părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanu, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari. Cu acest prilej, Preasfinţitul PETRU,, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a săvârşit slujba Canonului […]
Marţi 3 martie 2020. În cea de-a II-a zi a sfântului şi marelui post, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la slujba orânduită acestei zile la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. După Ceasul I Preasfinţia Sa, împreună cu clericii catedralei, a oficiat litia pentru cei răposaţi, după care a rostit un cuvânt de […]
„Postul trebuie primit și ținut cu bucurie, nu cu frică și părere de rău” Iubiți întru Hristos frați și surori Prin Mila și Harul lui Dumnezeu, am ajuns din nou într-o perioadă foarte folositoare pentru suflet și plină de bucurie duhovnicească, perioada sfântă a Postului Mare, care mai este numită de Sfinții Părinți „primăvara sufletului”. Și tot Sfinții Părinți spun că […]
În seara primei zile a Postului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat în prezența slujitorilor Catedralei şi a numeroşilor credincioși, slujba Pavecerniţei mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Canonul cel Mare este cel mai important imn despre pocăinţă pe care îl are Biserica Ortodoxă, […]
În dimineaţa zilei de luni, 2 martie 2020. În prima zi a Sfântului şi Marelui post, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la slujba orânduită acestei zile, în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. După Ceasul I, Preasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei, a oficiat Litia pentru cei adormiţi. Biserica ne […]
Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, marţi, 25 februarie 2020, în Liceul Teoretic Sculeni, sa desfășurat Seminarul Raional al profesorilor de Religie cu tematica: ,,Importanţa Religiei în şcoală”. La eveniment au participat toţi profesorii de Religie, Inspectorul Direcţiei Educaţie, Dn Cornel PREPELIȚĂ, protopopul circumscripției Ungheni, Protoiereul Bartolomeu TURTUREANU şi preşedintele Sectorului Eparhial, Învăţământ […]
Cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, joi, 20 februarie a.c. în biserica Sfinților Voievozi din localitatea Lăpușna, raionul Hâncești, a avut loc Adunarea ordinară a Protopopiatului Hâncești. Adunarea propriu zisă a demarat cu Sfânta Liturghie care a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu parohul bisericii „Sfinții Voievozi” din […]
În seara zilei de 1 martie 2020, în duminica lăsatului sec de brânză (Duminica Iertării), pomenirea izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat cinul iertării în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Cinul Iertării a fost precedat de Ceasul IX şi Slujba Vecerniei care a fost oficiată de clericii catedralei. […]
În Duminica Lăsatului sec de brînză, 1 martie 2020, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul de preoți slujitori împreună cu enoriașii catedralei. Alături de Preasfinţia Sa, au coliturghisit soborul de preoți şi diaconi slujitori […]
Preacuvioase Părinte, Cu prilejul aniversării zilei de naștere a preacuvioşiei Voastre, Vă urăm multă sănătate, bucurii duhovniceşti și zile îndelungate. Trăirea şi activitatea preacuvioşiei Voastre Vă recomandă ca un bun administrator şi desăvârşit iconom al Tainelor Dumnezeişti, precum şi un iscusit povăţuitor pe calea care duce spre Hristos. Dovada activităţii jertfelnice depusă spre consolidarea şi […]
În Duminica Lăsatului sec de carne, 23 februarie 2020, numită şi Duminica Înfricoşatei Judecăţi, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul de preoţi slujitori şi enoriaşii catedralei. Alături de Ierarh, au coliturghisit soborul […]
22 februarie 2020. În sâmbăta lăsatului sec de carne când Biserica Ortodoxă, face pomenirea celor din veac adormiți Preasfințitul PETRU Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat sfânta liturghie și slujba parastasului de obște pentru cei din veac adormiți în catedrala episcopală „ Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Alături de Preasfinția sa, au colitorghisit […]
Vineri, 21 februarie 2020, când biserica Ortodoxă face odovania Praznicului Împărătesc al Întâmpinării Domnului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul în cinstea „Icoanei Maicii Domnului potolește întristările noastre” din municipiul Ungheni. Anticipat Sfintei Liturghii, după cum este binecuvântat de Ierarh, ca în fiecare zi de vineri, […]
Joi, 20 februarie 2020, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea Sa arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni. Ierarhul a primit în audiență clrerici și mireni din cuprinsul episcopiei noastre, printre care Stareța mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Vărzărești, raionul Nisporeni, Egumena SILUANA (Iacob) care a discutat cu Stăpânul despre programul festivităților prilejuite de împlinirea […]