Ești tânăr și dorești să faci prietenii noi printr-un concurs intelectual? Să participi la concursul cel mai tare al sezonului unde sunt incluși participanții din raioanele: Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași? Dorești să-ți faci noi prieteni și să concurezi cu ei intelectual? Să participi la un șir de întâlniri, seminare, tabere de vară și multe alte lucruri […]
Preacuvioasă Maică Stareţă, Egumenă ARSENIA (Bordeniuc), În această zi aniversară pentru Preacuvioşia Voastră, avem deosebitul prilej de a Vă adresa alese cuvinte de felicitare şi de urări de bine, însoţite de părinteşti binecuvântări, cu ocazia împlinirii celor 74 ani de viaţă pământească și 46 ani de viețuire mănăstirească. Vă dorim ca Milostivul Dumnezeu să binecuvânteze fiecare clipă a vieţii […]
Marți, 7 februarie 2023, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, de la Curtea Domnească, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni. Săvârşirea Slujbei arhiereşti la acest așezământ monahal a fost prilejuită de faptul că astăzi este cinstită Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, care este […]
Preacuvioșia Voastră, Preacuvioasă Maică Stareță, Egumenă SILUANA, Cu prilejul împlinirii frumoasei vârstei de 40 ani de viață pământească, Vă aduce în dar sincere și sufletești cuvinte de felicitare și urări de tot binele. Vă dorim, zile îndeungate, spor şi ajutor de la Bunul Dumnezeu în lucrarea faptelor mântuitoare și ajutor în lucrarea de păstorire şi […]
Pe 5 februarie 2023, în Duminica vameșului și a fariseului, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Bn. Knz. Alexandru Nevski” din Mun. Ungheni. În dimineaţa zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de către slujitorii și credincioșii prezenți. După citirea Sfintei Evanghelii, cu binecuvântarea Ierarhului, Prot. Ștefan RÎMBU, a ținut un […]
Iubiți întru Hristos, frați și surori, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în timpul propovăduirii Sale, când dorea să se facă mai înțeles sau să atragă atenția asupra unui fapt mai important, vorbea în pilde. Una din ele este pilda vameșului și a fariseului, pildă ce o auzim citindu-se în prima duminică din perioada Triodului ce poartă […]
Preacuvioșia Voastră, Preacuvioasă Maică Stareță, Egumenă PARASCHEVA, Împliniria anilor de viață pământească, ne oferă binecuvântatul prilejul de a Vă aduce în dar sincere și sufletești cuvinte de felicitare și urări de tot binele. Omagierea celor 52 ani de viață pământească, ne aduce aminte de creșterea și trăirea Preacuvioșiei Voastre în duhul Dreptslăvitoarei Credințe Ortodoxe, dar […]
Miercuri, 1 februarie, 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat slujba acatistului Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț, la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din Municipiul Ungheni. La serviciul divin, alături de Înaltpreasfinția Sa, au participat slujitorii Catedralei Episcopale și credincioșii, care au venit să înalțe rugăciuni de laudă şi de mulţumire către Maica Domnului.
Luni, 30 ianuarie, 2023, s-a desfășurat Adunarea Ordinară a preoților din cadrul Protopopiatului Ungheni. Adunarea a avut loc în biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Todirești, r. Ungheni. Înainte de începerea proriu-zise a adunării, părintele paroh, Prot. Ioan GAJIM, dimpreună cu un sobor de preoți a citit acatistul Cuviosului Antonie cel Mare, a cărui […]
Iubiți întru Hristos frați și surori, Ne aflăm într-o situație îngrijorătoare pentru poporul nostru creștin-ortodox. Este vorba de încercarea de a ni se impune o hotărâre strigătoare la cer pentru conștiința noastră ortodoxă și anume cea a CEDO, din 17 ianuarie a.c., prin care se cere statelor membre ale Consiliului Europei și celor semnatare ale […]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, luni, 30 ianuarie 2023, în biserica cu Hramul „Sf. Ioan Teologul” din localitatea Sofia a avut loc Adunarea ordinară a clerului din Protopopiatul Hîncești. Adunarea a fost prezidată de către Protopopul circumscripției Hîncești, Protoiereul Serghei SLĂNINĂ.
Pe 29 ianuarie, 2023, în Duminica a XXXIII-a după Cincizecime, numită și a lui Zaheu vameșul, când este sărbătorit și Cinstitul Lanțn a Sf. Ap. Petru, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, din Municipiul Ungheni. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii și credincioșii […]
Iubiți credincioși, Pericopa evanghelică, despre Zaheu vameșul, ne pune în fața noastră, unul din cele mai impresionante modele de smerenie și pocăință, dar și întoarcere la Dumnezeu, a omului rătăcitor prin lumea păcatului. Mulțimea minunilor săvârșite de Hristos se răspândiseră, oamenii doreau, fie și din simplă curiozitate, să-L vadă pe „Înfăptuitorul minunilor”. Acest gând îl […]
Preacucernicia Voastră, Preacucernice Părinte Andrei, Împlinirea celor 43 ani de viață pământească, ne oferă prilejul de a Vă adresa sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia acestei aniversări. La acest popas aniversar, Vă dorim alese urări de sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul […]