Oamenii nu găsesc pacea deoarece nu o caută unde trebuie, pacea se află în inima fiecăruia !
Dragi cititori, Pacea este cel mai căutat, cel mai dorit și cel mai necesar lucru în viața unui om! Unii uită, alții nu știu iar alții nici nu o caută, aceștia cu toții nu înțeleg că pacea este în interiorul fiecăruia dintre noi. Fiecare se poate liniști, curățind izvorul din inimă, care este gata să umple lumea de pace!
Pacea, în primul rind este strîns legată de gîndurile noastre. ,,Cel mai mărunt gând ce nu este întemeiat pe iubire nimiceşte pacea”, spune starețul Tadei. Nu trebuie să ne împotrivim, să purtăm război în gînd și să judecăm, trebuie să păstrăm liniște în suflet, așa încît nimic pe lumea aceasta nu este mai important decît sufletul tău, care este împlinit numai în pace desăvărșită.
Sfîntul Grigorie de Nyssa ne zice: ,,Făcătorul de pace este cel care dă pacea altuia, însă n-ar putea-o împărtăşi cineva altuia dacă n-ar avea-o el însuşi.” Iar martirul Valeriu Gafenco ne spune de unde putem cîștiga pacea: ,,Pacea izvorăște din biruința binelui asupra răului, fie la nivelul conștiinței, fie la nivelul istoriei.”
Dumnezeu, Cel care a sădit inima în noi și ne-a dăruit cu suflet, este Cel care deține pacea adevărată și desăvîrșită, El fiind ,,Domn al Păcii”(Isaia, 9, 5).
Vă doresc, dragi cititori, să aveți pace în suflet, adică să-L aveți pe Dumnezeu ! Chemați-L, și El va veni, deoarece Dumnezeu dorește, din dragostea Sa nemărginită, ca fiecare făptură să se bucure în pace și liniște, de întreaga fericire!
Preot Nicolai Boian