Pacea este un dar dumnezeiesc, care se dă cu îmbelșugare celor care se împacă cu Dumnezeu și împlinesc dumnezeieștile Sale porunci.
Pacea este lumina și de aceea fuge de păcat, care este întuneric. Un păcătos nu are pace niciodată. Nevoiți-vă împotriva păcatului și nu vă tulburați când se stârnesc patimile înlăuntrul vostru, căci atunci când în lupta împotriva lor biruiți, ridicarea patimilor vi se face pricina de pace și bucurie.
Căutați pacea cu toții și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12.14.) Pacea și sfințenia sunt doua condiții necesare pentru cel ce însetează să vadă fața lui Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijină sfințenia. Sfințenia nu rămâne într-o inima tulburată și mânioasă.
Mânia, când rămâne mult timp în suflet, duce la dușmănie și ură împotriva aproapelui. Din această pricină trebuie să ne împăcăm îndată cu fratele nostru, ca să nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfințește inima. Cel ce este în pace cu sine însuși este în pace și cu aproapele său și cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfințit, pentru că Însuși Dumnezeu locuiește înlăuntrul său.
Sfântul Ierarh Nectarie
Sfaturi și învățături sfinte