Omul se naște fără avere, fără nimic material. Moare și pleacă din această lume la fel, fără nici o avere. Dar între naștere și moartea lui, se zbate în această lume să dobândească multe lucruri materiale, să facă averi, să aibă cât mai multă avere. Și ca să dobândească acestea își pierde sănătatea, urăște, distruge, poate chiar ucide, se vine sau își vinde(trădează) prietenii sau își distruge familia! Și toate acestea ca să strângă averi, iar la moartea lui, rămân altcuiva, care le năruie, le distruge! De aceea omului îi este necesar să se bucure de fiecare zi dăruită de Dumnezeu, să nu treacă o zi fără să facă milostenie, să trăiască în legea lui Dumnezeu și să fie fericit! Cea mai mare avere a omului este credința în Dumnezeu, sănătatea sufletului și a trupului, iubirea și iertarea aproapelui și milostenia!
Tristețea, supărarea, întristarea, o găsești peste tot, la orice colț, se prinde de om ca și scaiul! Nu trebuie să cauți oameni să îți ofere acestea, peste tot îi găsești! Fericirea, împlinirea, trebuie luptă mare să o dobândim, trebuie implicare, simțire, și o găsești la oameni din ce în ce mai greu și în cantitate foarte mică! De aceea atunci când ai un om pozitiv în preajma ta, când găsești un om împlinit și fericit, când te lovești de un om care oferă dragoste, iubire, prietenie sinceră, prinde-te ca și scaietele de el! Majoritatea ca să se ridice, doboară pe altul. Noi să nu doborâm pe nimeni, să lăsăm pe Dumnezeu să doboare și să ridice, noi să fim buni, iertători, plini de credință și împlinire duhovnicească! Să încercăm să înmulțim binele în lume, pentru că răul se leagă ca lepra de om! Judecarea aproapelui, mândria și răutatea, este cancerul lumii de astăzi, distrugerea lumii și degradarea omului care le are pe acestea în el. Să fim buni, căci zace lumea de răutate!
Să avem nădejde în Dumnezeu și atunci când cineva îți vrea răul! Omul astăzi te îmbrățișează și mâine te trădează! Omul, astăzi te ajută, mâine te insultă! Omul, astăzi te apreciază, mâine de judecă și te sfidează! De aceea este important și necesar ca raportarea noastră să fie la Dumnezeu și nu la om! Dumnezeu te cunoaște în întregime, în profunzime și nu te trădează niciodată când ii ceri ceva în rugăciune! Pe om iartă-l și roagă-te pentru el! Să te bucuri omule de oamenii din jurul tău care te iubesc, te apreciază, îți sunt aproape, te susțin îți sunt cu adevărat prieteni!
Întotdeauna când vedem un om rău, să nu ne facem și noi răi, pentru că atunci din unul rău, ajungem doi răi și lumea va clocoti de ură! Vezi că cineva e rău, tu fii bun și atunci lumea are o șansă la schimbare!
Protosinghelul Ioan Danci